Începutul meciului a fost dominat de gazde, dar fără rezultat pe tabelă. Craiova a echilibrat jocul și a deschis scorul în minutul 29, după ce Ștefan Baiaram a reluat o minge respinsă de portar. Înainte de pauză, portarul Isenko a avut o intervenție crucială la lovitura de cap a lui Jovic.

În minutul 59, Cicâldău a marcat spectaculos, la capătul unei acțiuni de contraatac excelente, ducând scorul la 2-0 pentru Craiova. Mijlocașul Craiovei a pornit o acțiune individuală din propria jumătate, finalizând cu un șut precis.

Domagoj Vida a redus din diferență în minutul 66. Dramatismul a atins cote maxime în prelungiri însă, după ce Derek Kutesa a egalat în minutul 98, iar Luka Jovic a ucis speranțele oltenilor în minutul 104.

La ultima fază, Vida a fost faultat în careu, arbitrul nu a dat penalty inițial, dar a fluierat finalul și a făcut semn că urmează decizia VAR. Aceasta a dat penalty, transformat de Jovic și eliminând complet Craiova din competiție. Echipa română a terminat pe locul 25 în clasamentul Conference League, acumulând 7 puncte, aceeași cifră cu alte două formații aflate asupra sa, dar cu un golaveraj mai slab în ceea ce privește golurile marcate.

AEK ATENA: Strakosha – Rota, Vida, Relvas, Pilios (Penrice 77) – Pineda, R. Marin (Grujic 90+1), Mantalos (Eliasson 64), Pereyra (Kutesa 64) – Koita – Jovic. ANTRENOR: Marko Nikolic

UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Samuel Teles (N. Stevanovic 90+6), Mekvabishvili (Mogoş 90+6), Cicâldău (Houri 80), Bancu – Etim (Carlos Mora 66), Al Hamlawi, Baiaram (Al. Creţu 80). ANTRENOR: Filipe Coelho

Cartonaşe galbene: Vida 5, Kutesa 83, Rota 90+12 / Baiaram 72, Samuel Teles 83, Al. Creţu 90+2, Isenko 90+4, Bancu 90+11

Arbitri: Giorgi Kruashvili – Levan Varamishvili, Giorgi Elikashvili (toţi din Georgia)

Arbitri VAR: Soren Storks (Germania) – leko Aptsiauri (Georgia)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.