Aida, opera noastra

Sta la geam, cu picioarele pe scaunul din fata. Are ochelari de soare, telefon smecher si doua pachete de guma in gura. Plus ce-o mai avea in buzunar, ca rezerva. Vorbeste tare la hands-free si ajunge repede la cutite cu limba romana, de zici ca-i la OTV si vrea sa devina celebra pana la pauza publicitara. “Auzi, Tigaie, cu mine nu-ti merge, ca eu te ard daca vreau io, dar nu vreau sa suferi cum am suferit io!”. Ea este Aida, probabil singurul cetatean roman pe care n-as fi vrut sa-l intalnesc in trenul 3466, pe ruta Florenta-Roma, tocmai in prima zi de scoala. Desi vagonul e plin si nu intereseaza pe nimeni de unde isi trage faima, aflam, deloc surprinsi, ca e din Galati si ca iubeste viata si glumele bune, daca ar fi sa ne luam dupa vorba, dupa port:

“Futu-te-n cur, fraiere, daca nu era Aida, rupeai si-acum gardul la oi”. Ha-ha-ha, da-i ras, ca merita poanta, apoi inchide triumfatoare meciul cu meseriasul Tigaie, practic la 2-0 pentru ea. Se uita de jur-imprejur, oarecum dezgustata de calitatea anturajului, si tranteste scurt, din botul calului, cele mai odioase trei baloane de guma pe care le-a vazut planeta asta amarata in doua mii si ceva de ani. Plescaie multumita dupa lansare, asteptand cubul de zahar, si suna iar la celular, desi in jur multimea a facut vid dupa demonstratia de forta si elasticitate. “Vezi, fa, ca nu mai ajung la timp… Ihi, in tren, da merge asta de zici ca-i degeaba. Ia uite, s-a oprit iar nenorocitu, manca-mi-ar dintre degete de sarac!”.

De la Florenta la Roma e cale de vreo 330 de kilometri. Din 330, Aida, mireasa sufletului meu, a vorbit la telefon 312, cred ca 18 a fumat cu pletele in vant, pe geam, desi o femeie alapta pe riscul ei, cu capul intre urechi, chiar langa ea. Dincolo de ostilitatea perfizilor italieni, care nu mai incapea in vagon, am crezut, intr-o clipa de ratacire, ca ne vom desparti ca-n marile drame, fara un cuvant, doi straini indragostiti pe peronul vietii. Dar nu. Cand am intrat in Roma Termini, finalul aventurii noastre, am auzit-o pe Aida cum marturisea, timida, unei tovarase intime, iubirea pentru mine: “Am uitat sa-ti zic, tampito. E in fata mea unul cu moaca de bou, care s-a uitat in gura mea tot drumul. Imi vine sa-i spun, „ce gatu ma-tii, ma, esti pe stop de belesti ochii asa?””. Boul eram eu. Aida stia ea ce stia. Intre Florenta si Roma, inima si sufletul Renasterii, n-ai timp decat sa fii bou si sa-ti para rau ca Verdi s-a apucat emotionat, la un moment dat, sa compuna.  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE