Alexandra a învins-o astăzi pe puternica jucătoare din China, Na Li, cea care, la începutul anului, ajungea până în semifinale la Australian Open. Meciul n-a fost deloc uşor pentru Dulgheru, însă, la capătul a două ore şi 20 de minute, românca a găsit puterea să rămână în picioare, dispunând de adversara sa cu 6-4, 3-6, 6-4.
În finală, Dulgheriţa va juca, mâine, împotriva unei alte semifinaliste de la Australian Open din acest an. Şi tot o chinezoaică: Jie Zheng.
Anul trecut, a făcut senzaţie!
În 2009, prea puţini cunoscători ai tenisului auziseră de Dulgheru. Clasată pe locul 201 WTA înainte de turneul de la Varşovia, Alexandra a jucat atunci calificări, reuşind să intre pe tabloul principal. Nu s-a oprit aici, şi, după o serie de victorii spectaculoase, a ajuns până în finală, pe care a câştigat-o, la Alena Bondarenko (7-6, 3-6, 6-0). A încasat atunci 98.500 $, practic dublul încasărilor ei din restul carierei! De pe locul 201, a urcat direct pe 83. N-a apucat să joace la Roland Garros, pentru că nu-i permitea clasamentul, aşa că a mers pe iarbă, la Eastbourne, unde s-a accidentat însă, lipsind o lună. A avut răbdare, iar rezultatele n-au întârziat să apară anul acesta.
Victorii la Safina şi Dementieva
În 2010, Alexandra a avut o mulţime de meciuri cu unele dintre cele mai puternice jucătoare din circuit. A început anul pierzând dramatic la Wickmayer în primul tur al Australian Open (10-8 în decisiv). A bifat turul 2 la Indian Wells şi Miami, apoi a chinuit-o zdravăn pe Kim Clijsters la turneul de la Marbella, pierzând în trei seturi, pe zgură. A ajuns apoi în semifinale la Barcelona, şi în optimi la Roma, după ce a bătut-o pe fostul număr unu mondial, Dinara Safina! A mai bifat o victorie mare la Madrid, unde a trecut de Elena Dementieva, ratând de puţin sferturile în meciul următor, pierdut cu Safarova, după ce a avut minge de meci.
Va fi cap de serie la Roland Garros!
- Ultimele rezultate au propulsat-o pe Alexandra pe locul 32 în lume, ceea ce înseamnă că, la debutul ei la Roland Garros, românca va fi cap de serie! În primul tur, o va întâlni pe cehoaica Lucie Hradecka.
- „În timpul liber, citesc, pictez, mă uit la TV, ies cu familia sau cu prietenii la film sau mă odihnesc. Dacă nu aş fi jucat tenis, poate aş fi făcut înot sau atletism. Dar îmi plac şi alte activităţi: mereu mi-am dorit să fiu designer vestimentar ori arhitectă sau mă visam actriţă”.
- “Lovitura mea preferată este reverul din săritură, ca Marcelo Rios”. Modelele Alexandrei: “Steffi Graff şi Justine Henin. În circuitul masculin, jucătorul meu preferat e Federer şi, ca legendă, Sampras”. Cum se descrie Alexandra? “O persoană optimistă şi veselă în afara terenului. Îmi place să îmi fac prieteni noi, acasă şi la turnee, iar pe teren sunt profesionistă”.
- „Din când în când, mănânc prea multă ciocolată! Mult mai mult decât este permis!”