Campioană olimpică la judo în 2008 și multiplă campioană europeană (între 2004 și 2011 a luat 7 medalii de aur), Alina Dumitru, 36 de ani, a declarat la scurtă vreme după ce a născut că vrea ca băiețelul său, Ianis, să facă sport. Iar astrele s-au aliniat frumos să-i îndeplinească dorința: fiul ei și al lui Ciprian Sămărghițan, kinetoterapeutul de la Federația Română de Judo care i-a devenit soț în 2014, deja „se antrenează”. Desigur, adecvat vârstei.

„Nu-l oblig să facă nimic din ce aș vrea eu. Mi-aș dori să facă sport, de mic am făcut cu el exerciții. De când avea câteva luni. Acum, la 3 ani, știe să se rostogolească, stă în mâini, face roaba, a schiat de curând, când am fost la munte. Încerc să fac cu el cât mai multe sporturi”, ne-a mărturisit fosta judoka.

Alina Dumitru își face fiul sportiv. "La 3 ani, știe să se rostogolească, stă în mâini, face roaba și schiază"

Alina Dumitru și Ianis, în vara anului trecut. Fosta campioană e destul de reținută în a posta imagini cu băiețelul ei

Alina ar fi fericită ca Ianis să aleagă judo și să facă performanță în această disciplină, chiar dacă o carieră sportivă implică sacrificii.

Ea e acolo să-l susțină: „Cred că sacrificii faci în orice, ca să ajungi cel mai bun. Ești supus unui program, trebuie să îndeplinești anumite ținte. Nu poți ieși la joacă atunci când îți dorești, nu poți face lucruri cu colegii tăi. Totul se face sub îndrumarea antrenorului. Iar dacă iei alte decizii, trebuie să ți le asumi”.

Nu a luat în greutate după ce s-a lăsat de sportul de performanță

Renunțarea la sportul de performanță nu i-a compromis Alinei silueta. Dacă ar bate-o gândul să se întoarcă pe tatami, ar avea de dat jos doar câteva kilograme pentru a intra în categorie.

„Nu am făcut slăbirile pe care alte sportive le fac. Am știut ce vreau de la acest sport, nu am mâncat prostii, nu am depășit 48 kg. Acum am depășit puțin, dar am și născut. Nici nu am mai făcut mișcare, dar trebuie să încep să fac, pentru a reveni la categorie. Stomacul nu-mi permite să calc strâmb, am mici probleme. Mănânc și ce nu ar trebui, dar nu exagerez”, ne-a explicat ea.


Bucureștiul se află în topul celor mai poluate orașe din Europa! Doar localitățile industriale din Rusia și Ucraina ne depășesc

COPIII SISTEMULUI. Orfanul cu media 9,90 care a dat statul în judecată și a câștigat: „Cei de la Protecţia Copilului ne iau colacul de salvare şi ne îneacă atunci când suntem aproape de mal” – VIDEO

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
Reacţia halucinantă a Vioricăi după ce Fulgy a mărturisit că Marga a fost violată. Incredibil ce se întâmplă în familia Clejanilor
Playtech.ro
Reacţia halucinantă a Vioricăi după ce Fulgy a mărturisit că Marga a fost violată. Incredibil ce se întâmplă în familia Clejanilor
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Observatornews.ro
Un interlop din Constanţa, Live pe Facebook în timp ce se droga pe manele alături de câţiva prieteni
Horoscop 23 iulie 2021. Scorpionii trebuie să își măsoare vorbele și să își ajusteze planurile mărețe
HOROSCOP
Horoscop 23 iulie 2021. Scorpionii trebuie să își măsoare vorbele și să își ajusteze planurile mărețe
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul