Potrivit unui anunț postat, luni, pe site-ul oficial al CSM Ploiești, clubul aflat în subordinea Primăriei Ploiești a câștigat definitiv procesul cu baschetbalistul Cătălin Burlacu, fostul președinte onorific al secției de baschet.

„Clubul Sportiv Municipal Ploiești a câștigat recursul formulat în procesul cu Cătălin Burlacu, fostul președinte onorific al secției de baschet, care semnase un contract de jucător ce urma să intre în vigoare în ediția trecută de campionat. Acesta acționase clubul în judecată reclamând salarii restante în valoare de 195.000 de dolari, fără a apuca să efectueze măcar un antrenament pentru CSM Ploiești, în condițiile în care, din motive financiare, echipa nici nu s-a mai reunit în vara trecută, după promovarea în Liga Națională”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Conform datelor postate pe portalul instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a decis, în luna martie, să oblige CSM Ploiești la plata către Burlacu a echivalentului în lei a sumei de 195.000 dolari la cursul BNR din ziua plății, clubul formulând cerere în anulare, în condițiile în care decizia nu era definitivă.

Astfel, Tribunalul Prahova a admis cererea în anulare, a anulat sentința pronunțată în luna martie și a respins cererea de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată, decizia pronunțată în data de 29 iunie fiind definitivă.

În ultimul an, CSM Ploiești s-a confruntat cu un blocaj financiar și o serie de scandaluri legate de cheltuirea banilor publici de la buget.

La sfârșitul anului trecut, surse din administrația locală declarau că CSM Ploiești este executat de o parte dintre foștii sportivi și antrenori, clubul primind notificare pentru suma de 800.000 de lei.

Recent, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a afirmat că deja municipalitatea a fost executată pentru suma de aproximativ 700.000 lei.

Citește și: EXCLUSIV / Boureanu l-a ”adoptat” pe colegul său de celulă. Ronnen Herșcovici și-a găsit tăticul după gratii

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
Playtech.ro
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!