Se întîmplă în Liga I! Deşi a plecat de la FC Braşov de mai bine de şase luni, în acte, Cornel Ţălnar (foto dreapta) figurează ca antrenorul principal al grupării braşovene, anunță monitorulexpres.ro! După meciul cu Oţelul, din etapa a 3-a a campionatului, ”Țânțarul”era înlăturat de la echipă, iar oficialii lui FC Braşov îl instalau ca principal pe Adrian Szabo. Surprinzător, de atunci, Țălnar figurează şi acum în actele FRF ca antrenor principal la ”stegari”! Se pare că tehnicianul a fost de acord să primească eşalonat restanţele financiare, iar Szabo a putut sta pe bancă chiar şi în condiţiile în care nu avea licenţa PRO. La începutul acestui an, Ţălnar a primit o parte din datorii, însă suma nu a fost acoperită în totalitate.

Lokica a semnat un contract valabil pe doi ani şi jumătate cu FC Braşov, însă, până acum, contractul croatului nu a fost înregistrat la FRF. Informaţia a fost confirmată de către Dan Apolzan, directorul Şcolii Federale de Antrenori: ”Până ce Cornel Ţălnar nu-şi reziliază contractul, cei de la FC Braşov nu pot înregistra contractul tehnicianului croat“, a spus Apolzan.

Articolul intregral poate fi citit AICI.

Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
PARTENERI - GSP.RO
Nicolae Mitea a ajuns într-o situație disperată. Ce a ajuns să facă pentru bani: "Vreau o casă ca să supraviețuiesc"
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Cristina Marinela a pierdut lupta cu cancerul la doar 32 de ani, departe de casă, în Italia. Fiica ei de 14 ani o aşteaptă acum să se întoarcă definitiv acasă
Observatornews.ro
Cristina Marinela a pierdut lupta cu cancerul la doar 32 de ani, departe de casă, în Italia. Fiica ei de 14 ani o aşteaptă acum să se întoarcă definitiv acasă
Horoscop 4 august 2021. Scorpionii trebuie să se protejeze de emoțiile negative care îi pot influența
HOROSCOP
Horoscop 4 august 2021. Scorpionii trebuie să se protejeze de emoțiile negative care îi pot influența
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Știrileprotv.ro
Ce a făcut sportiva care a primit nota 0.0 la Jocurile Olimpice de la Tokyo. VIDEO aici
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!