Aflate în cursa de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, la volei pe plajă, Adriana Melniciuc şi Ioana Alexandra Ordean puteau profita de accidentarea unei adversare din Belarus, însă au refuzat să câştige fără glorie.

Într-o lume în care mai toată lumea vrea să câştige, gesturile de fair-play au devenit şi în sport tot mai rare. Din păcate! Un astfel de gest a fost făcut de două valoroase jucătoare de volei pe plajă din Timişoara, la Cupa Continentală desfăşurată la Schinias, în Grecia, toamna aceasta. În contextul în care Viktoria Siakretava, una din cele două jucătoare din Belarus, s-a accidentat grav (dureri de spate), fiind obligată să facă figuraţie pe teren, jucătoarele noastre au decis să le cedeze ultimele două puncte. ”Noi am hotărât că nu are rost să mai forţăm în această situaţie.

Ele jucaseră mult mai bine decâ noi şi, pentru două puncte care le lipseau să câştige meciul, nu merita să o lăsăm pe jucătoarea din Belarus să se mai chinuie să joace. Aşadar, la time-out-ul medical cerut de voleibalista accidentată, am hotărât împreună cu antrenorul nostru, Dan Jitaru, să facem acest gest. Le-am cedat foarte uşor cele două puncte de care mai aveau nevoie pentru câştigarea meciului”, ne-a explicat Ioana Alexandra Ordean. Gestul voleibalistelor noastre a fost făcut într-un meci important pentru ele, o victorie aducându-le clasarea pe locul 2 şi prezenţa la următoarea etapă a calificărilor pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.

Invitate la Adunarea Generală a CEV

Salutând gestul celor două timişorence, Confederaţia Europeană de Volei (CEV) le-a invitat în Antalya, la Adunarea Generală a acestui for. Cu aeastă ocazie, Adriana Melniciuc şi Ioana Alexandra Ordean au primit Premiul Fair-Play pe anul 2014 de la preşedintele Andre Meyer în faţa delegaţiilor celor 48 de federaţii afiliate.

Aflate încă în faza junioratului (sub 19 ani), Adriana şi Ioana sunt multiple campioane naţionale la volei pe plajă, medaliate şi la competiţii internaţionale. Ele evoluează şi la varianta în sală, cu 6 jucătoare, fiind legitimate la ACS Agroland.

 

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 17 iunie 2021. Capricornii ar putea trăi o dezamăgire mai mare sau mai multe pe același subiect
HOROSCOP
Horoscop 17 iunie 2021. Capricornii ar putea trăi o dezamăgire mai mare sau mai multe pe același subiect
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)