Europa isi cauta proprietarul

A fost cel mai frumos European, asta e clar, poate si numai daca ne gandim sincer la fenomenul elen si la tot ce-a adus cu sine, bucurii si nevoi, straluciri si patimi. In anul de gratie 2004 sa asisti la o finala europeana in care sa nu dai de Zidane, Raul, Owen sau Vieri, dar sa te plictisesti de Zagorakis si Kapsis, mi se pare un lucru incredibil si irezistibil in egala masura. E bine ca inca se mai poate si cu minunile in fotbal, e rau ca, totusi, undeva se termina. Tocmai de aceea, tocmai pentru ca nu trebuie sa uitam sub estetica ultimele 90 de minute, sa asteptam cu bratele deschise ca Portugalia sa cante, teribil si nervos, iar Grecia sa stranga din dinti, eroic si cutezator. Intre ceea ce a adus fiecare de acasa pentru o noapte de razboi si pace, cu siguranta ca exista cate putin pentru fiecare dintre noi.
Desi fara Karagounis, suspendat, Grecia pare, inainte de toate, capabila. N-are ce pierde dupa ce a castigat aproape totul, n-are unde cobori dupa ce Olimpul a preferat iarba legendelor de altadata. Portugalia, in schimb, sta sa cada in Atlantic de la atata dragoste impartasita firesc, cu ai sai. Cruciada e aproape incheiata, Figo e aproape regasit, iar Scolari, vrajitorul ce amesteca viata cu circul, e aproape de nemurire.
In seara asta, Europa stie pe cine invita la dans, dar nu stie cine o va conduce acasa. Pentru frumusetea fazei, sa credem ca timpul accepta reluari, despartiri in prag si amintiri ce nu expira niciodata.

Urmărește-ne pe Google News