„Sunt şocată. Mă uit la televizor şi nu-mi vine să cred ce se întâmplă acolo. Oamenii ăştia nu meritau o astfel de soartă. E o adevărată tragedie. În sportul pe care-l practic cele mai puternice adversare ale mele sunt din Japonia. Chiar dacă pe tatami suntem adversare în afara sălii de concurs ne respectăm reciproc. Sper ca ele să fie în viaţă şi să nu fi păţit nimic. Din păcate nu am nici o adresă de e-mail a vreuneia dintre ele pentru a primi veşti despre soarta lor”, a declarat îngrijorată Alina Dumitru.
Campioana olimpică din 2008 de la Beijing a povestit că anul trecut, pe perioada cât s-a aflat la Campionatul Mondial organizat în Japonia, a trăit şi ea un moment de spaimă. „S-a declanşat alarma pentru taifun. La început am crezut că este vorba de o glumă şi am făcut imprudenţa să ies pe stradă tocmai când se stârnise vântul foarte puternic. Am crezut că voi fi luată pe sus. M-am întors degrabă în hotel. Atunci mi-am dat seamă că japonezii nu glumesc când declanşează astfel de alarme”, a mai precizat Alina Dumitru.

       
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Observatornews.ro
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație
PUBLICITATE
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație