Exclusiv Foto&Video| În copilărie, Octavian Bellu a fost muşcat de cap şi desfigurat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea l-a vizitat, zilele trecute, la sala de gimnastică de la Izvorani, Ilfov, pe Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor roman. Timp de două ore, reputatul tehnician şi-a deschis sufletul, povestindu-ne lucruri necunoscute din copilărie, dar şi din activitatea sa in sport.
Libertatea: Domnule Bellu, cum vă veţi petrece ziua de naştere (n.r. - 17 februarie)?
Octavian Bellu: Dimineaţa voi fi în sala de gimnastică, la antrenament. După-amiază mă voi întâlni cu câţiva prieteni pentru a ciocni împreună un pahar.
Dacă nu aţi fi devenit antrenor, către ce domeniu v-aţi fi îndreptat?
Către medicină. Mă pregătisem foarte mult pentru a ajunge medic. Colegii mei m-au determinat însă să mă îndrept către Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, spunându-mi că acolo se practică toate ramurile de sport, lucru care m-a atras foarte mult.
Cum eraţi în copilărie?
Am fost zburdalnic, ca să nu spun altfel. Îmi aduc aminte că am căzut de pe o stivă de lemne şi că mi-am spart capul de câteva ori. Am făcut toate nebuniile posibile acelei vârste. Am avut o copilărie normală. Am fost doi băieţi la părinţi. Din păcate, am rămas singur.
I-au salvat o ureche şi un ochi
În adolescenţă aveaţi vreo poreclă?
Mi se spunea “Fantomas”, cu toate că nu mi-aş fi dorit acest lucru. Porecla are istoria ei. La vârsta de trei ani am avut un incident destul de grav. Era un câine la bunici, care de fiecare dată când mă vedea se bucura foarte mult. Într-o bună zi însă, mi-am pus pe faţă o mască de gaze, din timpul războiului, iar câinele nu m-a mai recunoscut. Am fost muşcat de cap şi desfigurat. M-am zbătut între fălcile lui.
Şi ce a urmat?
Am suferit o operaţie estetică foarte delicată, fiindu-mi salvate ochiul, urechea şi o parte din obraz. Urmele întâlnirii mele cu acest câine au dispărut destul de greu după aceea. Şi în liceu aveam acele cicatrici de culoare albă. Colegii mi-au spus “Fantomas”, pentru că personajul de film cu acelaşi nume avea o cicatrice pe partea dreaptă a feţei. Am luat-o ca pe o glumă.
Gimnastele v-au dat vreo poreclă?
Nu. Se pare că formula de adresare folosită de ele, “dom’ Bellu”, a venit din dorinţa lor de a se exprima mai repede. Dacă mi-ar fi găsit o poreclă, aveam destul simţ al umorului pentru a o accepta.
Cartea Recordurilor v-a desemnat cel mai valoros antrenor din toate timpurile.
Sunt acolo pentru că o generaţie, două, trei de antrenori trebuiau să fie reprezentate de cineva. În Cartea Recordurilor sunt exponentul antrenorilor din România şi al şcolii româneşti de gimnastică.
Excelaţi ca antrenor, ceea ce n-aţi reuşit ca gimnast. De ce?
Am făcut sport la îndemnul părinţilor. Fiind mai plăpând din fire, m-au îndreptat către sport, pentru a mă dezvolta armonios. În facultate am practicat gimnastica doar până la nivelul Campionatelor Naţionale. Mi-am dat seama că nu pot continua, pentru că eram prea înalt pentru această disciplină.
Preferă solul
Octavian Bellu ne-a mărturisit şi care este aparatul său preferat: “Solul îmi e cel mai apropiat. Dar îmi sunt foarte dragi şi bârna, şi paralelele, pentru că ştiu că un rezultat pe echipă depinde în mod esenţial de ele”.
Sever şi cu băieţii
Întrebat dacă s-a gândit vreodată să antreneze un lot masculin, Bellu a precizat: “Nu m-am gândit, dar dacă m-aş fi îndreptat către gimnastica masculină, aceleaşi rigori pe care le-am aplicat la fete le-aş fi pus în practică şi în cazul lor”.
Citiţi în Libertatea de mâine de ce l-au spălat pompierii cu furtunul şi de ce poartă mustaţă
