Fetele „rele” se pun cu băieţii buni

Au zilnic activităţi feminine, merg la shopping, gătesc sau au grijă de afaceri, dar le uneşte ceva mai puţin întâlnit în rândul sexului slab. Le plac maşinile ! Şi nu orice fel de maşini, ci cele puternice, ale căror motoare se aud din depărtare şi ale cauciucuri lasă dâre pe asfalt atunci când pornesc de pe loc. Este vorba de Alina şi Monica, singurele fete care îşi măsoară puterile atunci când vine vorba de viteză şi măiestrie în condus cu bărbaţii din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă al României. Iubesc caii putere de la vârste fragede, iar acum, la 25 de ani, atât cât are Alina Bunica, respectiv 33, Monica Cojocaru, abordarea într-un stil energic a unei curbe sau clasarea pe podium le sunt familiare. Într-un domeniu pe care bărbaţii au pus monopol de ani buni cele două fete „rele” demonstrează că dacă îţi faci unghiile cu ojă şi dacă te dai cu ruj nu e musai să nu ai talent la condus. S-au obişnuit de multă vreme să treacă peste celebra vorba „locul femeii este la cratiţă”, şi asta nu pentru că nu iau în seama gura lumii, ci pentru că şi-au câştigat dreptul să apese pedala la maximum alături de bărbaţi, obţinând uneori timpi chiar mai buni decât ai acestora.
Reporterul www.libertatea.ro le-a întâlnit pe cele două în cadrul etapelor de Viteză în Coastă desfăşurate la Câmpulung, iar singurele două fete care participă alături de peste 100 de bărbaţi la astfel de raliuri au acceptat să răspundă întrebărilor care, credem noi, vor schimba percepţia asupra femeilor care conduc, dar mai ales cea asupra femeilor care spun că preferă achiziţia unui cauciuc în detrimentul unei genţi de firmă.
De unde pasiunea pentru maşini puternice, de raliu?
Alina: Cred că pasiunea am moştenit-o de la tatăl meu, care este pasionat de curse şi cu care mergeam când eram mică să ne uităm la raliuri sau competiţii de viteză în coastă. De mică am trăit printre maşini şi ştiu că de atunci eram deja pasionată. Ştiam toate mărcile de maşini şi multe detalii pe care un copil obişnuit nu le-ar fi ştiut. Îmi aduc aminte că atunci când mergeam ca spectatori la raliuri, recunoşteam piloţii după sunetul maşinilor auzit din pădure.
Monica: Pasiunea pentru maşini a fost inoculată de la o vârstă fragedă, fiind prinicipalul susţinător al tatălui, pilotul Petre Cojocaru. Eram nelipsită de la toate concursurile la care participa, şi nu au fost deloc puţine: campionatele de raliuri, viteză în coastă, viteză pe circuit, autocros de-a lungul a 15 ani de carieră sportivă încununată cu succes prin titlurile de campion şi cel de maestru al sportului pe care le-a obţinut.
De când eşti în lumea sutelor de cai putere şi care au fost primii paşi?
Alina: După multe „rugăminţi” la adresa părinţilor de a-mi cumpăra un kart, am reuşit să obtin ce am vrut abia la 15 ani,când mi-am şi făcut debutul în Campionatul National de Karting, obţinând în acel an titlul de „Cel mai bun debut”. Atunci mi-am dat seama că îmi place ceea ce fac şi că asta trebuie să fac. Dupa 6 ani de karting în care am învăţat foarte multe lucruri despre pilotaj şi în care am şi obţinut titlul de vicecampioana naţională, am decis să trec la raliuri. în 2007 participam pentru prima data la un raliu, la Braşov, iar povestea continuă. Au fost ani pe care îi îndrăgesc şi care mi-au lăsat cea mai specială amprentă în cariera automobilistică.
Monica: De mică am început să fac primii paşi în lumea sportului cu motor şi să mă îndrăgostesc din ce în ce mai tare de mirajul numit automobilism.
Ce părere au băieţii pilot desre tine, ce îţi spun?
Alina: Băieţii sunt uimiţi în primă fază când aud că sunt pilot. Şi am mai observat că până nu te văd „desfăşurându-te”, nu sunt siguri că o femeie poate face aşa ceva, atât de bine.
Monica: Între mine şi colegii mei, băieţii piloţi, există o relaţie de respect reciproc. Atunci când se întâmplă să fie învinşi de o femeie cred că se simt mult mai motivaşi şi acest lucru este unul pozitiv pentru frumuseţea competiţiei. Foarte mulţi dintre ei mă felicită şi mă încurajează să continui lupta, chiar dacă, din cauza bugetului restrâns, materialul meu de concurs nu este chiar de top. Mă sfătuiesc cu băieţii în ceea ce priveşte abordarea anumitor viraje, alegerea pneurilor sau setarea optimă a maşinii şi le mulţumesc pentru că întotdeauna sunt foarte cooperanţi.
Cum te-ai caracteriza ca şi şofer? Dar ca şi femeie?
Alina: Sunt un şofer normal, dar puţin mai energic, e drept. Pot să mă mândresc cu faptul că de vreo 3 ani nu am mai luat absolut nici o amendă. Cred că un atu în condusul pe stradă îl constituie reflexele foarte rapide şi previziunea. Sunt o femeie atipică. Sunt originală, imprevizibilă, cu idei inovatoare, sportivă, foarte curioasă, amuzantă, îmi plac câinii, iubesc fitness-ul şi culoarea roz, îmi place să pictez şi sunt exagerat de pretenţioasă şi exigentă cu mine.
Monica: Ca şi şofer aş zice că am o experienţă destul de bogată şi condimentată, atât prin participarea la curse, cât şi prin prisma exerciţiului de zi cu zi ca instructor auto. Circul cu prudenţă pe drumurile publice, poate doar puţin mai în forţă, dar la fel de atentă atunci când mă grăbesc. Ca şi femeie, sunt o persoană destul de sensibilă şi responsabilă. Îndeplinesc şi atribuţiile specifice unei femei cu tenacitate şi conştinciozitate. Însa am încercat întotdeauna să învăt câte ceva şi din lucrurile la care sunt mult mai abili bărbaţii pentru a mă descurca în orice situaţie.
Ce părere are iubitul tău despre pasiunea ta? Te susţine?
Alina: Şi prietenul meu este tot în acest domeniu. De fapt, aici ne-am şi cunoscut. Fiind ambii în acest sport, ne susţinem reciproc, ne dăm sfaturi şi ne înţelegem fiecare problemă avută în cursul unei competiţii. Conteaza mult să ai lângă tine o persoană cu care să poţi vorbi aceeasi „limbă”.
Monica: În general, familia mă încurajează, mă susţine moral şi în mare parte şi financiar, iar iubitul sper să mă înţeleagă şi să împărţim împreună aceeaşi pasiune.
Când nu participi la raliu, cu ce te ocupi?
Alina: Colaborez cu televiziunea DIGI pentru emisiunea auto ce include etapele de raliuri, în calitate de reporter, particip la diferite evenimente auto, iar pe lângă partea auto petrec foarte mult timp în sala de fitness.
Monica: Când nu sunt la raliu am o mulţime de alte activităţi: mă ocup de firma mea şi a tatălui, administrez cabinetul stomatologic al mamei, sunt profesor de discipline economice la Colegiul National Economic din Craiova, profesez şi ca instructor auto, lector pentru formarea managerilor în transport, traducător autorizat şi mai apar şi altele conexe.
Care este cea mai frumoasă amintire legată de un raliu? Dar cea mai urâtă?
Alina: Nu am o singură întâmplare frumoasă sau una urătă. Fiecare raliu terminat a fost o mulţumire şi fiecare abandon – tehnic sau din motive de pilotaj – o dezamăgire. Satisfacţia trecerii „liniei de sosire” este atât de mare, încat nu o poţi simţi decât dacă faci asta. Sunt multe pregătiri pe care le faci înainte de cursa, mulţi bani investiţi, iar un abandon e cel mai dureros lucru…Probabil că orice sportiv (din orice categorie) întelege perfect ce spun.
Monica: Cea mai frumoasă aminitire este cea legată de Raliul Frumuseşii, organizat iniţial la Craiova şi mai apoi la Piteşti, la care am urcat pe prima treapta a podiumului în clasamentul general. La fel de frumoasă şi plină de emoţie a fost pentru mine şi prima participare la un raliu la care am avut ca şi copilot tatăl. Acesta mi-a oferit în cadrul festivităţii de premiere medalia obşinută de el pentru întreaga activitate competiţională, ca simbol al predării ştafetei către „fata şi băiatul lui”, cum îmi spune adeseori. O amintire mai puţin plăcuta ar fi cea de la un Raliu al Olteniei, în care înainte de ultima probă mă clasam pe locul 2 la general. Mai aveam 500 de metri până la final şi o „săritoare” m-a aruncat în 3 pomi.
Ce părere ai atunci când auzi că „locul femeii este în bucătărie,la cratiţă”?
Alina: Asta a fost „în vogă” acum mulţi ani. Astăzi vedem din ce în ce mai multe femei la volan şi unele dintre ele chiar se descurcă bine. Până una alta, barbaţii sunt bucătari mai buni, aşa că, ce-ar fi să îi trimitem pe unii care nu prea au tangenţe cu condusul direct în bucătărie?
Monica: As spune că „locul femeii este şi în bucătărie”. Oricum femeia este extrem de utilă şi în multe alte locaţii decat în bucătărie.
Preferi achiziţia unei maşini puternice sau a unei geanţi scumpe, de firmă?
Alina: Cred că răspunsul este deja intuit. De multe ori m-am gândit la comparaţia asta atunci când trebuia să cumpăr ceva scump pentru maşina de curse. Banii s-au dus tot pe cauciucuri, „fiare” şi piese… Deci, rămân la maşină.
Monica: Prefer achiziţia unei maşini puternice, fiabile şi cu un design frumos, iar geanta de firmă aş da-o oricând pe o jantă scumpă.
Cum vă înţelegeţi voi ? Alina şi Monica sunt prietene sau rivale?
Alina: Suntem singurele femei din campionat. Ne înţelegem bine, vorbim după fiecare urcare pe probă şi ne ajutăm dacă este cazul.
Monica: Alina este cea pe care o admir de mult şi înainte de intrarea mea în arenă strângeam strâns pumnii pentru ea la etapele de raliuri la care participa. Păstrez şi acum la loc de cinste un poster cu ea şi mă bucur nespus să concuram împreună. Ne înţelegem bine şi încercăm să obţinem timpi cât mai buni în lupta cu băieţii.
 
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE