De Ciprian Iana,

Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, de către președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

„A început deja procesul de modernizare la Arena Naţională pentru EURO 2020. Gazonul este un aspect pe care noi şi Primăria îl avem în vedere. Pentru că şi noi ne dorim să avem un gazon optim, pentru că acest lucru va conta cel mai mult. Acum este această discuţie dacă vom avea un gazon natural sau un gazon hibrid. Noi ca ţară suferim foarte mult, nu ştim cum să întreţinem suprafeţele de joc, e o chestiune foarte, foarte ciudată”, a spus Răzvan Burleanu.

Șweful Federației Române de Fotbal a continuat: „Ne dorim ca Arena Naţională să fie un model pentru toate celelalte stadioane din ţară în ceea ce priveşte facilităţile sportive. Astfel, urmează să se realizeze un acces mai facil către Arena Naţională, în special în ceea ce priveşte ultimul kilometru, de aceea se pot vedea multe intervenţii în infrastructură. Ne dorim o diferenţiere mult mai clară a fluxului pietonal de cel auto

Răzvan Burleanu a ptromis și mai multe facilități pentru persoanele cu dizabilități: ”Se va schimba controlul de acces în stadion, aşa cum vom regăsi pentru EURO 2020 mai multe facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, mă refer aici la spaţii speciale amenajate, cu comentarii audio pentru nevăzători. În plus, se va modifica şi tribuna media, care va creşte la 500 de locuri pentru jurnalişti”.

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”
Recomandări

Cum a reușit un medic din Botoșani să se vindece de cancer cu prognoză nefavorabilă. „Nimeni nu îți dă nici o garanție”

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie – 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Gazonul natural de pe Arena Naţională, care a fost montat de Primăria Capitalei cu 240.000 de euro la sfârşitul lunii august, ar putea fi schimbat cu unul hibrid în vederea găzduirii celor patru meciuri programate la Bucureşti în cadrul EURO 2020.

În prezent, singurul gazon hibrid (natural şi artificial) din România este cel montat la începutul lunii noiembrie pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, notează Agerpres.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Citeşte şi:

Starurile ocupă Bucureștiul pentru tragerea la sorți a grupelor Euro 2020. Zonele în care vor fi restricții de trafic

Fani vor să dea jos statuia lui Zlatan Ibrahimovici din Malmo. Suporterii i-au vandalizat și casa din Stockholm

Campionatul European de fotbal 2020 este promovat la București cu instalații care seamănă cu trofeul Cupei Mondiale

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile
HOROSCOP

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile