Victor Becali a depăşit şocul pe care i l-a provocat iniţial detenţia şi s-a obişnuit cât de cât cu faptul că e privat de libertate.
Dovadă că a cerut permisiunea să muncească. E drept, el ar fi vrut în afara închisorii, precum vărul Gigi, care face pe supraveghetorul la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi. Momentan însă, trebuie să se declare mulţumit că lucrează în interiorul penitenciarului.
Un apropiat de-al familiei Becali ne-a detaliat programul zilnic al impresarului: “Victor se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 6.00, îşi face patul, urmează igiena corporală cu apă rece, apoi masa la ora 7.00, după care strânge rufele murdare de la fiecare celulă şi le duce la spălătorie, unde mai zăboveşte câteva ore până se spală hainele şi se usucă automat, apoi le duce la călcat şi la sfârşit le împarte pe fiecare secţie deţinuţilor”.

Giovani, fratele lui, preferă să se menajeze

În schimb, Giovani (61 de ani), fratele lui condamnat la 6 ani şi 4 luni şi încarcerat tot la Slobozia, a refuzat să muncească, motivând că nu se simte prea bine.
Asta nu-l împiedică să stea la poveşti cu ceilalţi deţinuţi, care îl tratează ca pe un rege, încălzindu-i până şi apa cu care se spală, nu care cumva să răcească “Don Giovani”!

Scandal IMENS la Euro! Politicienii maghiari se revoltă: „Ce vreți să faceți?! E dăunător și periculos”
PARTENERI - GSP.RO
Scandal IMENS la Euro! Politicienii maghiari se revoltă: „Ce vreți să faceți?! E dăunător și periculos”
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Playtech.ro
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
HOROSCOP
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
Știrileprotv.ro
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)