Pe una dintre canapelele amplasate în holul hotelului „Crystal Palace”, pugilistul Ion Ionuţ (27 de ani, 23-13-0)), alias JoJo Dan, pare un puştan a cărui fizionomie nu trădează că sportul pe care-l practică e considerat unul dintre cele mai dure. Zâmbeşte mereu, în vreme ce-şi masează insistent mâinile. Astăzi, de la 21.30, în Sala Rapid, pe pugilistul român îl aşteaptă un nou meci în cadrul Galei „Invincibilii 4”, în care-l va avea ca adversar pe argentinianul Sergio Gomez. Plecat în Canada acum 6 ani, JoJo, considerat „lupul tânăr” al boxului profesionist românesc a dezvăluit că a plâns de nenumărate ori din cauza singurătăţii pe care a resimţit-o pe tărâm nord-american.
Libertatea: Mai ai puţin să ajungi challanger obligatoriu pentru titlul mondial al versiunii WBC…
JoJo Dan: Câteodată, când mă gândeam la acest lucru, aproape că-mi venea să-mi iau câmpii. Orice boxer profesionist îşi doreşte doar un singur lucru: să se bată pentru titlul mondial. Iar versiunea WBC se ştie că este poate cea mai importantă dintre toate cele existente. După acest meci de la Bucureşti, va urma încă un meci eliminatoriu pe care-l, dacă-l voi câştiga, voi putea deveni challanger obligatoriu.
Deci, confruntarea cu Gomez va fi o repetiţie foarte serioasă…
Fiecare meci pe care-l am îl tratez cu maximă seriozitate. Acum, la Bucureşti îmi voi pune în joc două centuri WBC Continental şi NABF. Îmi doresc ca Sala Rapid să fie plină şi vreau ca publicul să se bucure pentru un nou succes al meu. Am spus de fiecare dată că dacă voi ajunge campion mondial, acest lucru se va datora publicului de acasă.
Eşti destul de firav şi totuşi ai o lovitură năucitoare. De unde vine această forţă interioară?
Eu nu consider că lovesc foarte tare. De regulă, forţa vine din viteza de lovire. În ring, important este să fii relaxat şi să loveşti în viteză. Dacă aş fi crispat nu aş face nimic.
Trăieşti de mai bine de 6 ani în Canada. Ai avut vreodată momente în care te-ai simţit singur?
Singur? E puţin spus. Au fost clipe în care gândindu-mă la ceide acasă izbucneam în plâns. Ştiam că sunt atât de departe de mine. Au fost multe zile în care am plâns ca un copil. Cât mă vedeţi curajos în ring, nu-mi puteam opri lacrimile. Am şi eu sentimentele mele. Nu poţi fi de piatră în anumite situaţii. Treptat, am început să mă obişnuiesc cu ideea. Acum îmi este ceva mai uşor, mai ales că locuiesc împreună cu prietena mea. Joi va veni şi ea la Bucureşti pentru a fi alături de mine.
Cum este JoJo Dan, departe de lumea boxului?
Uun om obişnuit. Îmi place să fiu înconjurat de prieteni, să mă plimb şi să petrec cât mai mult timp alături de prietena mea.
Este geloasă?
(râde) Ca orice femeie. Acum, înainte de a pleca spre România mi-a spus să am grijă de mine şi să fiu cuminte.
Te pune la treabă?
Nu-i place să-mi bag nasul în treburile gospodăreşti. Din când în când, mai ies să fac piaţa. Ea se ocupă de absolut tot.
Eşti născut în Rahova, un cartier cu destule frământări sociale. Ai avut o copilărie specifică acestei zone a Bucureştiului?
Chiar dacă sunt boxer, nu pot spune că am avut o viaţă de „smardoi”, ca să folosesc un termen de cartier. Am încercat să fiu cât se poate de echilibrat în tot ceea ce fac.
Părinţii tăi vor veni la meci?
Ei sunt principalii mei susţinători. La început, când boxam la amatori, le-a fost mai greu să mă vadă în ring. Acum, s-au obişnuit.
„Mama m-a învăţat să intru peste tot cu dreptul”
JoJo Dan este genul de băiat respectuos care a învăţat de la părinţi că dacă în viaţă vrei să fi respectat trebuie să acorzi tuturor respectul cuvenit. „Şin foarte mulţi la părinţii mei. Mi-au dat o educaţie şi m-au învăţat cum să mă comport în orice fel de situaţie. De la mama cred că am preluat şi această superstiţie a mea, de a călca mai întâi cu piciorul drept peste tot unde merg”, a mai declarat JoJo Dan, care a dezvăluit că, acasă este foarte ordonat. „Nu accept dezordinea. Este principalul meu duşman”.