Jurnal de calatorie: ordinea si curatenia la japonezi

Cupa Mondiala e pentru japonezi o stare normala, datorita organizarii perfecte si senzatiei de siguranta absoluta. Oameni incredibil de modesti si de disciplinati, ei au dat gata o lume intreaga cu tot ceea ce inseamna sa pui la punct un mare eveniment.
Peste tot, controalele sunt severe, iar la ele probabil ca ar trebui sa se supuna si Imparatul Akihito, daca doreste sa vina la vreun meci. Cand cobori din tren sau din autobuz, esti imediat luat in primire de tot felul de voluntari, care-ti arata pe harta calea pana la stadion, pe jos sau cu mijloacele de transport. Ve-nind din Balcania, am constatat ca sunt singurul care traverseaza pe rosu, provocand zambete cu subinteles pe chipurile lor.
Dupa ce ca nu au praf nici pe strazi, nici pe trotuare si cred ca nici pe ogoare, toata noaptea spala drumurile, iar pe unde se construieste cate un zgarie-nori sunt mii de metri patrati de plase protectoare in jur.
In arene se intra intr-o ordine desavarsita si se iese la fel. Cred ca la cluburile nipone nu exista femei de serviciu, pentru ca nimeni nu arunca ceva prin tribune. Toti spectatorii tipa, canta si danseaza fara sa rupa scaune. Ma intreb daca se injura sau care ar fi echivalentele locale pentru „m…e” sau pentru „pe ei, pe mama lor”… La finalurile de meci, fanii sunt dirijati de sute de agenti spre gari. Trenurile, autocarele si metrourile sunt suplimentate, astfel incat fluxul e continuu, vanzatorii de bilete se inmultesc si-ti vand „marfa” direct la coada, pentru a se evita imbulzeala la case.
Va marturisesc ca la autogara din Ibaraki era sambata, dupa partida Italia – Croatia, un rand lat de 2 metri, care serpuia pe o lungime de 250 metri si ca, in afara de mine, doar niste italieni, englezi si croati au incercat sa se bage in fata. De jena, am renuntat cu totii la smecherii si intr-o jumatate de ora eram in autobuz.
In toate orasele pe care le-am vazut pana acum, fiecare nipon isi vede de treaba. Afara e cald de-ti vine sa te dezbraci si de piele, umiditatea atinge cote inalte, iar oamenii umbla numai in costume. La ei, chiar si cei doi vagabonzi din gara cea mai mare a tarii, Tokyo Station, degaja un aer de seriozitate. Poate si din cauza asta politistii, cu care nu e de glumit, ii tolereaza si-i lasa sa-si faca veacul in cutiile de carton, unde trecatorii le arunca monede de 50 si 100 de yeni.
Privindu-i pe toti si simtindu-le pe toate, stiti ce senzatie am? Aceea ca noi ne meritam soarta, desi suntem, in propriii ochi, mai cu mot decat ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE