Răspunsul lui Ilie Bolojan la întrebarea de ce a tăiat ajutoarele pentru persoanele cu handicap

 4 comentarii
Ilie Bolojan este premier din iunie 2025

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 24 aprilie, la Europa FM, că guvernarea traversează un moment greu după ce PSD și-a retras miniștrii din Guvern, dar a precizat că va face tot ce poate, cât timp va rămâne în funcție. El a precizat apoi că sistemul devenise dezechilibrat, cu mai mulți beneficiari decât contributori, acesta fiind motivul pentru care și persoanele cu handicap au fost afectate de reformele Executivului.

„Este un moment dificil din punctul de vedere al stabilității politice pentru că, în afara crizelor pe care le avem, deficitul, cheltuim mai mult decât ne putem permite, o anumită stagnare a economiei europene care inevitabil ne afecteaza și pe noi, războiul din Golf care a scumpit prețurile la carburanți, mai avem și această criză guvernamentală care afectează performanța Guvernului, predictibilitatea deciziilor care se vor lua și deci nu este o situație comodă, dar în calitate de premier trebuie să asigur funcționarea Guvernului și să fac ce ține de mine pentru a trece România prin aceasta situație”, a afirmat Bolojan.

„Atunci când faci o înțelegere, un contract așa cum am făcut noi protocolul de coaliție, programul de guvernare, pe care le respecți, te aștepți ca și ceilalți să le respecte, nu s-a întâmplat asta. Dacă știi că nu există soluții care să onoreze așteptările, doar vei crea nemulțumire”, a adăugat el.

Referitor la faptul că a tăiat ajutoarele pentru persoanele cu handicap, șeful Executivului a spus că nu este adevărat acest lucru: „Ajutoarele pentru persoanele cu dizabilități nu au fost tăiate. Dar, atunci când am introdus și am extins plata CASS pentru cetățenii români, pentru că aveam 6,3 milioane de plătitori și 16,5 milioane de beneficiari și nu mai putea funcționa sistemul, persoanele cu dizabilități au rămas exceptate”.

Și a continuat: „Erau scutite de impozitul pe proprietăți în totalitate și, într-adevăr, acum s-a introdus o plată a impozitului pe proprietate care are câteva reduceri. Cei cu handicap grav 50%, cei cu handicap accentuat 25%”.

„Dar aceasta este o contribuție la bugetul local, pentru că fiecare casă din România are nevoie de apă, canalizare, asfalt”, a conchis Ilie Bolojan.

Reamintim că premierul Bolojan a declarat ziua precedentă că a luat act de demisiile miniştrilor PSD şi va trimite preşedintelui Nicușor Dan noile propuneri de interimari.

Cine preia interimar portofoliile PSD: 

  • Dragoş Pîslaru - Ministerul Muncii
  • Cseke Attila - Ministerul Sănătăţii
  • Tanczos Barna - Ministerul Agriculturii
  • Cătălin Predoiu - Ministerul Justiţiei
  • Ilie Bolojan - Ministerul Energiei
  • Radu Miruţă - Ministerul Transporturilor.

De asemenea, pe 21 aprilie, Bolojan a anunțat că liberalii rup coaliția cu PSD, formată în iunie 2025, din cauza crizei provocate de partidul lui Sorin Grindeanu, care i-a dat ultimatum 72 de ore să își dea demisia din fruntea Executivului, altfel își retrage miniștrii și urmează și o moțiune de cenzură.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    DREPTATEA 24.04.2026, 15:16

    Dar miile de firme abonate la contracte cu statul? Acolo sunt banii lipsă, nea Bolo nu la oamenii săraci

  • Avatar comentarii

    stancudaniela1964 24.04.2026, 15:29

    Pai trebuia sa mai taie de undeva ca să poata plăti salarii majorate, beneficii, prime de j.de mii de euro pentru unii...Ia de la săraci sa-i sature pe cei din vârf.

  • Avatar comentarii

    Adisan 24.04.2026, 16:02

    Ii doresc domnului Bolojan și celor care gândesc ca el să aibă parte de o persoană cu dizabilități și să se ocupe de ea 24 din 24 de ore de ea și nu din poziția de prim ministru sau alta poziție de rang superior, ci din calitatea unui om simplu cum sunt mulți dintre noi. Că au fost și sunt multe așa zise persoane cu dizabilități în România, cineva le-a încadrat într-o categorie de handicap, că pe bune sau nu se poate verifica, că a declarat însuși dl. Bolojan că sunt mulți cei care nu se încadrează într-un grad de handicap, că dumnealui știe că sau făcut aranjamente! Intrebare: a luat vreo măsură concretă în acest sens, a fost cineva tras la răspundere pentru aceste fapte? NIMENI și nimeni nu v-a fi pentru că e mai simplu și ușor să dai în omul simplu, să tragi pielea de pe el.

  • Avatar comentarii

    doritor 24.04.2026, 16:07

    Logica de zapcii: Ca sa fie o vânzare sănătoasă trebuie insoțită de CASS?!?!!. Daca ai 6,3 milioane de platitori CASS (de sanatate) si probabil CAS(de pensii) pe contracte de munca e firesc sa ai cca 5 mil. pensionari beneficiari si de pensii si de sanatate si cca 5 mil. copii beneficiari de gratuitate pentru sanatate ca doar nu se imbolnăvesc toti mereu si in acelasi timp. Ori de la pensionari se mai ia si impozite si CASS. Pe bune, nu va e rușine?!? Guvernanti, saracii, care cara cu sacii.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!