si intimitatea fotbalistilor piemontezi.
Delegatiei italiene, asteptata de oficialitatile locale cu Mercedes-uri luxoase, i s-a inmanat, in salonul de protocol al aeroportului, o placheta pe care scria „Echipei de fotbal Juventus Torino, oaspete de onoare la Ziua Timisoarei – 3 august 2005”. Jucatorii „Batranei Doamne”, mai putin Del Piero si Trezeguet, lasati la Torino de antrenorul Fabio Capello, nu au dat nici o declaratie presei, ba mai mult, au parut ca sunt obligati sa ignore orice, de la zambete pana la autografe. in jurul orei 15.10, Juve a ajuns la Hotelul Continental, acolo unde peste 300 de fani s-au calcat in picioare ca sa-si vada si sa-si imbratiseze idolii. Ghinion insa. Jucatorii au coborat vijelios din autocar si, fara sa se uite in stanga si in dreapta, au urcat repede in camere. „Nu avem voie sa spunem nimic”, a incercat Mutu sa-i lamureasca pe toti. De altfel, Adi este singurul care are acest drept, insa dupa meci. Singurii mai maleabili au parut Zlatan Ibrahimovic, care se hlizea tot timpul si Pavel Nedved, cehul comunicand cu toata lumea prezenta prin intermediul onomatopeelor. inainte sa plece spre stadion, italienii au servit masa si s-au odihnit.
in meciul ce urma sa inceapa la ora 21.45, in formatia italiana se preconiza urmatorul „11” de start: Buffon – Zambrotta, Thuram, Cannavaro, Zebina – Camoranesi, Emerson, Vieira, Nedved – Ibrahimovic, Mutu, rezervele formatei antrenate de Fabio Capello fiind Chimenti, Birindelli, Pessotto, Blasi, Olivera si Zalayeta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.