Lista antrenorilor care îi pot lua locul lui Mircea Lucescu la echipa națională. Sunt șapte nume, unul e mare favorit

Comentează
Mircea Lucescu, 80 de ani, a fost la al doilea mandat ca selecționer al României, început în august 2024. Foto: Imago Images

Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal (FRF) s-a întâlnit vineri, 3 aprilie, în ședință unde s-a analizat situația actuală a echipei naționale. Sunt vehiculate șapte nume pentru postul de selecționar, iar unul dintre ei este favorit să preia funcția de la Mircea Lucescu.

UPDATE, 7 aprilie - Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani, după mai multe probleme de sănătate care s-au agravat în ultimele luni. Fostul selecționer era internat la Spitalul Universitar din București, unde medicii au încercat în ultimele zile să îi salveze viața.

***

Opțiunile pentru postul de selecționer

Ședința a avut loc la Casa Fotbalului. În urma discuțiilor, a fost întocmită o listă de propuneri care urmează să fie înaintată Comitetului Executiv al FRF, potrivit GSP.

Comisia Tehnică a FRF a fost alcătuită din președintele Mihai Stoichiță, vicepreședinții Aurel Țicleanu și Lucian Burchel, secretarul Răzvan Rotaru, împreună cu membrii cu drept de vot Miodrag Belodedici, Dumitru Moraru, Ilie Alexe, Dumitru Dumitriu, Ionel Augustin, Mihai Ianovschi, Rodion Cămătaru, Marcel Răducanu, Massimo Pedrazzini, Zoltan Jakab, Marius Niculae, Lucian Sănmărtean și Costin Curelea, la care s-au adăugat, în calitate de membri fără drept de vot, Vlad Munteanu, Andrei Vochin și Felix Grigore.

Gică Hagi, care este liber de contract, este marele favorit să devină noul antrenor al „tricolorilor”. Printre favoriți se află și Edi Iordănescu, de asemenea liber de contract. Mai sunt luați în considerare pe listă și Daniel Pancu (CFR Cluj), Mirel Rădoi (FCSB), Răzvan Lucescu (PAOK Salonic), Cosmin Olăroiu (naționala Emiratelor Arabe Unite) și Adrian Mutu (liber de contract).

Comitetul Executiv al FRF urmează să decidă, prin vot, persoana sau persoanele cu care se vor demara negocierile, precum și coordonatele financiare și condițiile contractuale. Președintele FRF va purta negocierile finale cu candidatul sau candidații selectați. Numirea oficială a noului selecționer va fi anunțată după semnarea contractului.

Gică Hagi, marele favorit

Mihai Stoichiță, directorul Tehnic al FRF și președintele Comisiei Tehnice, a oferit mai multe declarații la finalul ședinței de vineri, susținând că sunt doi favoriți pentru funcția de antrenor al echipei naționale.

„Majoritar în opțiuni este Gică Hagi, dar și Iordănescu e în continuare în topul preferințelor membrilor. Ca procedură a fost făcută o listă de antrenori prezentată de la fiecare, o listă pe care ulterior am prezentat-o domnului președinte. Am făcut împreună numărătoarea, pentru a nu greși. Mandatul trebuie obținut în Comitetul Executiv, propunerea a fost făcută, noi suntem for consultativ, nu decizional”, a precizat Mihai Stoichiță, la conferință.

El a mai spus că „există bănuiala” că va veni Hagi. „După ce o să se încheie negocierile cu domnul președinte o să fie prezentat domnul selecționer. Procedura este mandatarea președintelui. O să demareze negocierile cu Gică Hagi și apoi va fi prezentat. (...) Sunt sigur că va reuși să aducă un alt entuziasm, o altă viziune asupra modului în care trebuie să joci fotbal, a reușit la Constanța”, a mai adăugat el.

FRF îi propusese o colaborare lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, 80 de ani, a făcut infarct vineri la Spitalul Universitar din București chiar înainte să fie externat, după ce leșinase la antrenamentul echipei naționale.

„Pacientul este stabil, conștient și cooperant cu personalul medical.”, a transmis Spitalul Universitar, într-un comunicat.

„Sunt foarte îngrijorat de ce s-a întâmplat cu Lucescu. Totul s-a petrecut în timpul comisiei tehnice, după ce le-am spus că fusesem ieri (joi, 2 aprilie n.r.) la el și stătusem acolo cu președintele, era bine. Astăzi era bucuros că iese din spital, totul părea în regulă”, a spus și Mihai Stoichiță.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, îi propusese lui Mircea Lucescu să rămână în cadrul Federației.



„Nu era fericit că își încheiase colaborarea cu FRF din cauza problemelor de sănătate. Președintele îi propusese o colaborare cu FRF, era o chestiune importantă și pentru el, și pentru noi. Îl mențineam în lumea fotbalului și pentru noi conta mult: experiența, valoarea și ajutorul lui. Este stabil acum. Din ce am vorbit cu cei de la spital, starea este stabilă. Nu sunt doctor, nu pot spune mai multe”, a mai spus Mihai Stoichiță, directorul Tehnic al FRF.

Acesta a mai adăugat că nu se stabilise exact o funcție clară, dar că nu „era vorba de director tehnic”, funcție pe care o ocupă chiar el în prezent.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!