Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu

 1 comentariu
LiveText

Mircea Lucescu a fost înmormântat vineri, 10 aprilie, cu onoruri militare, la cimitirul Bellu din București. În ultimele două zile, Arena Națională a fost un loc al pelerinajului și al durerii, unde peste 15.000 de oameni i-au adus un ultim omagiu celui care a modelat generații de fotbaliști.

14:0010-04-2026Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare

Ajuns la Cimitirul Bellu, sicriul fostului selecționer, acoperit cu drapelul României, a fost întâmpinat de fanfara Jandarmeriei Române.

Un detașament al Gărzii de onoare a prezentat onorul și a executat trei salve de artilerie. Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal deținea Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere a întregii activități fotbalistice și a performanțelor obținute ca antrenor, distincție pe care o primise din partea Președinției României în 2009.

În momentul introducerii sicriului în cavoul familiei, Mircea Lucescu a primit ultimele aplauze de la cei prezenți. Ceremonia de înmormântare de la Cimitirul Bellu a fost strict limitată la familie și invitații apropiați, conform dorinței familiei.

Pe cavoul său este sculptat următorul mesaj: „Ranguri, glorie, bogăție, toate-n pământ se sfârșesc, orice frumusețe fie, toate pier și se topesc. Trăitori, câte lucrați, monumente, fapte bune, vouă-n urmă se lăsați”. Versurile aparțin poetului și fabulistului român Grigore Alexandrescu, ca parte din poezia „Umbra lui Mircea. La Cozia”.

Cavoul este realizat dintr-o construcție masivă din piatră alba, iar deasupra ușii scrie „Fam. Lucescu”.

13:0010-04-2026Răzvan Lucescu, discurs emoționant la slujba de înmormântare a tatălui său

Răzvan Lucescu a rostit un discurs emoționant la slujba de înmormântare a tatălui său, Mircea Lucescu, susținută la Biserica Sfântul Elefterie. În interiorul bisericii, au avut acces doar membrii familiei și cei care i-au fost apropiați lui Mircea Lucescu.

Fostul fotbalist Marius Niculae, în prezent angajat al Federației Române de Fotbal (FRF), a dezvăluit la DigiSport ce a transmis Răzvan: „A fost impresionant, Răzvan nu și-a putut stăpâni emoțiile, dar în final a spus că speră ca tatăl lui, de acolo de sus, să fie mulțumit de ceea ce a realizat”.

Au mai luat cuvântul George Copos, fostul patron de la Rapid București, și Răzvan Burleanu, președintele FRF. Un mesaj a transmis și Patriarhul Daniel. „Chiar menționa că (Mircea Lucescu n.r.) a fost aproape de biserică și a ajutat la reconstruirea unei biserici în Istanbul”, a mai spus Marius Niculae.

12:4010-04-2026Mesajul lui Florin Răducioiu în ziua în care Mircea Lucescu este înmormântat

Florin Răducioiu, unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria fotbalului românesc, fiind un membru de bază al „Generației de Aur”, a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant în ziua în care marele antrenor este înmormântat.

El a descris momentele cu Mircea Lucescu care i-au marcat cariera. Răducioiu a simulat un dialog cu mentorul său, de la debut și până la ziua despărțirii. În final, el a scris, pe Instagram: „Nu sunt pregătit pentru ziua asta...”.

„Bună dimineaţa, Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Astăzi debutez în Divizia A cu Timişoara. Mi-ai zis că nu contează că am doar 16 ani. Că ai încredere în mine şi că aduc mult cu bunul tău prieten , Nea Florică Dumitrache...
Bună dimineaţa, Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Mi-ai zis că astăzi o să intru şi o să dau golul victoriei cu Bacăul. Că o să fie primul meu gol la seniori. Şi că nu contează că am doar 16 ani...
Bună dimineaţa, Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Debutez în Echipa Naţională! Mi-ai spus că se va întâmpla asta dacă te voi asculta. Şi te-am ascultat.
Bună dimineaţa, Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Astăzi avem finala cu Steaua. Acum 2 ani te-ai supărat tare când au ieşit de pe teren iar anul trecut am pierdut la Braşov, când Gică, copilul tău, ne-a dat iarăşi gol. Dar ce îţi mai plac, Nea Mircea, meciurile cu Steaua...
Bună dimineaţa, Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Vin la Brescia. Mi-e dor să lucrăm împreună.
Bună dimineaţa, Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Plec la Milan. Îmi va fi dor de tine...
Bună dimineaţa, Nea Mircea! Sunt gata! Sunt pregătit. Mâine jucăm cu Suedia pentru semifinalele Cupei Mondiale. Îţi multumesc, Nea Mircea! Fără Dumneata , nu ajungeam aici...
Bună dimineaţa, Nea Mircea! Nu! Nu sunt pregătit pentru ziua asta...”, a scris Florin Răducioiu.

12:1010-04-2026Cortegiul a ajuns la cimitir

Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu, în jurul orei 12:00, urmând să aibă loc înmormântarea. Accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, conform dorinţei familiei.

Video: Eli Driu

12:0010-04-2026Cortegiul funerar a plecat spre Cimitirul Bellu

Șase militari au coborât treptele bisericii cu sicriul defunctului. De asemenea, mai mulți militari au purtat crucea, fotografia cu Mircea Lucescu, respectiv distincțiile și decorațiile acestuia. La baza scărilor, aceștia au ridicat sicriul pe umeri și l-au dus până la mașina mortuară.

În momentul în care sicriul a fost scos de garda de onoare, oamenii au aplaudat.

Cortegiul funerar a pornit apoi spre Cimitirul Bellu, pe ruta: Piața Operei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu.

11:2810-04-2026Slujba de înmormântare s-a încheiat

S-a încheiat slujba de înmormântare. Garda de onoare a intrat în biserică. Sicriul va fi scos din biserică, urmând să fie transportat la cimitirul Bellu din București.

11:1810-04-2026Unei persoane i s-a făcut rău în timpul slujbei

Unei persoane, care se afla la slujba din interiorul bisericii Sfântul Elefterie, i s-a făcut rău. Aceasta a fost scoasă din lăcaș, iar un echipaj medical i-a acordat primele îngrijiri.

11:1510-04-2026La biserică a ajuns și garda de onoruri militare

Garda de onoruri militare a ajuns la biserică. Fanfara militară a făcut ultimele pregătiri.

Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20, la cimitirul Bellu. Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare. Vor fi trase și salve de tun.

10:2610-04-2026Gigi Becali a întârziat la slujba de la biserică

Patronul FCSB, Gigi Becali, și-a făcut apariția la biserică la volanul unui Rolls-Royce, unul dintre bolizii săi de lux. Acesta a întâmpinat dificultăți în găsirea unui loc de parcare, fiind nevoit să caute câteva minute. Deși a intenționat inițial să oprească chiar în fața lăcașului de cult, un agent de poliție l-a redirecționat către o altă zonă.

„Toată lumea a vorbit despre el (Mircea Lucescu n.r.) la superlativ și toată lumea i-a mulțumit. Era un super om, un om bun”, a spus Gigi Becali.

10:0010-04-2026A început slujba de înmormântare

Slujba de înmormântare de la biserica Sfântul Elefterie va dura aproximativ două ore. Printre persoanele care participă la slujbă se află Gheorghe Hagi, Răzvan Burleanu, Mihai („Meme”) Stoica, Dănuț Lupu, Ioan Andone, Dorin Mateuț sau Mircea Geoană.

09:3810-04-2026Cortegiul Funerar a ajuns la Biserica Sfântul Elefterie.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost dus în Biserica Sfântul Elefterie din București. În lăcaș vor intra doar familia şi invitaţii apropiaţi. Petalele de pe treptele bisericii sunt alb-roșii, special pentru legătura lui „Il Luce” cu Dinamo București. Acesta a îmbrăcat tricoul alb-roșu între 1963 și 1977, adunând 250 de meciuri și 57 de goluri. A revenit ulterior la Dinamo ca antrenor, între 1985 și 1990, construind una dintre cele mai valoroase echipe din istoria clubului.

09:2210-04-2026Cortegiul funerar a plecat spre Biserica Sfântul Elefterie

Cortegiul funerar se deplasează de la Arena Națională către Biserica Sfântul Elefterie pe următorul traseu: Str. Maior Coravu – Șos. Mihai Bravu (cu întoarcere în zona Vatra Luminoasă) – Șos. Mihai Bravu – Piața Muncii – Bd. Decebal – Piața Alba Iulia – Bd. Unirii – Piața Unirii – Splaiul Independenței – Piața Operei – Biserica Sfântul Elefterie.

07:2010-04-2026Programul funeraliilor

Cortegiul funerar se va deplasa de la Arena Naţională către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.

Începând cu ora 09.00, deplasarea cortegiului funerar, de la Arena Națională către Biserica Sfântul Elefterie, se va face pe următorul traseu: Str. Maior Coravu – Șos. Mihai Bravu (cu întoarcere în zona Vatra Luminoasă) – Șos. Mihai Bravu – Piața Muncii – Bd. Decebal – Piața Alba Iulia – Bd. Unirii – Piața Unirii – Splaiul Independenței – Piața Operei – Biserica Sfântul Elefterie.

Rute ocolitoare recomandate: -Șoseaua Mihai Bravu – Șoseaua Ștefan cel Mare – Piața Victoriei; -Șoseaua Mihai Bravu – Bd. Pache Protopopescu – Bd. Carol I – Piața Universității; -Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Șoseaua Viilor.

Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20, la cimitirul Bellu. Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare, fiind recunoscut, astfel, meritele deosebite ale regretatului antrenor.

Înhumarea propriu-zisă va avea loc la ora 13:10. Accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, conform dorinţei familiei.

Mircea Lucescu a murit marţi, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani la Spitalul Universitar de Urgență București. El a condus ultimul său meci în data de 26 martie, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială, cu 1-0.

Mircea Lucescu şi-a dedicat peste 60 de ani fotbalului, fiind unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi antrenori din lume. „Il Luce” se află pe locul 3 în clasamentul celor mai titraţi antrenori din lume datorită succeselor obţinute în cariera sa de antrenor, obținând nu mai puțin de 35 de trofee.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Prepurgel 10.04.2026, 17:50

    Dumnezeu sa-l ierte!Bine ca s-a așezat la locul de veci,ca eu unul ma cam saturasem de câți bagau capul in poza și mimau durerea-cu multe vorbe șablon!

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește