Au devenit fotbalisti consacrati, insa, pentru a-si atinge scopul, au renuntat la copilarie, la placerile din adolescenta si la o parte din tinerete. Ne-am intors in timp pentru a afla daca pentru a ajunge mare fotbalist e suficienta numai pasiunea nebuneasca fata de acest sport. Am aflat insa ca ambitia, munca, seriozitatea si sprijinul celor apropiati sunt celelalte elemente esentiale in drumul catre afirmare. 


In 1988, o echipa de juniori a clubului FC Arges pornea la drum, avandu-l la carma pe Mihai Ianovschi, cel care astazi are o experienta de 34 de ani ca formator de talente. Din acea generatie de copii nascuti in anul 1979 faceau parte Adrian Mutu, Dani Coman si Rica Neaga. Atunci, flacai obisnuiti, prieteni cu mingea, azi staruri internationale in fotbal. “Am fost langa acesti baieti timp de 10 ani, de cand aveau 8 ani si pana au devenit majori. Spre deosebire de copiii din ziua de astazi, care viseaza numai bani, ei erau cu adevarat fascinati de fotbal, acest sport era unica lor pasiune. Sa fiu sincer, nu am banuit niciodata ca cei trei – Mutu, Neaga si Coman – vor ajunge atat de sus, dar acum, daca stau sa ma gandesc, nu a fost nimic intamplator”, a aratat Mihai Ianovschi, care coordoneaza la FC Arges 11 echipe de copii si juniori.


Adi Mutu


“Briliantul” face furori in Serie A, unde in acest sezon a inscris 12 goluri pentru Fiorentina. “Cand a venit la fotbal, era un baietel mai dolofan, bine crescut, doar provenea dintr-o familie buna. Apoi s-a dezvoltat foarte frumos si a fost un copil silitor, extraordinar de talentat”, si-a amintit primul antrenor al lui Adrian Mutu, Mihai Ianovschi.


Bogdan Lobont


Cel mai apreciat jucator din actualul lot dinamovist s-a indragostit de fotbal la varsta de 4 ani, cand mergea impreuna cu mama sa la meciurile tatalui lui, jucator la echipa E.M. Ghelari din Hunedoara, ce activa in Divizia C. Peste trei ani, cand a inceput scoala, Bogdan s-a inscris la un club profesionist din localitate.


“Baiatul nostru era bun la invatatura si talentat la fotbal. Pentru el, vacantele erau fortate, cand noi, parintii, il obligam sa ne insoteasca la mare sau la munte. Altfel, el ar fi stat tot timpul numai pe terenul de fotbal, nu il dezlipeai de minge. Ba, mai mult, pentru a scapa de profesoara de limba romana, care voia sa-l trimita la olimpiade, Bogdan lua intentionat o nota mica, desi stia lectia. Atunci erau singurele dati cand il pedepseam, in rest era un copil cuminte, preocupat prea mult de fotbal pentru a face prostii, precum cei de varsta lui”, a aratat Elena Lobont, mama dinamovistului. Bogdan Lobont a absolvit cursurile liceului sportiv din Hunedoara, iar mai tarziu s-a inscris la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti.


Rica Neaga


Adrian Rica Neaga  evolueaza din 2005 in campionatul sud-coreean, unde castiga peste un milion de euro pe an la echipa Ilhwa Ch Seongnam. Format la FC Arges, Rica a marturisit in dese randuri ca ar reveni in Romania doar pentru Steaua. “Mi-am dat seama ca Rica are un potential mare in fotbal de cand a implinit 14 ani. Era constiincios, pasionat si bine facut. Am pastrat legatura cu el, ma cheama tot timpul sa il vizitez in Coreea de Sud. Mi-a spus ca-mi plateste biletul de avion, orice numai sa vin sa stau cu el cateva saptamani. Este un baiat extraordinar”, a spus antrenorul Mihai Ianovschi.


Nicolae Mitea


Mijlocasului de la Ajax Amsterdam ii e drag fotbalul de cand era tanc. “Mama mi-a spus ca de la varsta de 2 ani am inceput sa ma joc numai cu mingea. Cand aveam 4-5 ani am inceput sa constientizez pasiunea pentru acest sport, iar la 6 ani m-am inscris la un club profesionist din Bucuresti. Dumnezeu m-a lipit de fotbal, pentru ca nu mancam, nu dormeam, tot ce faceam era sa joc fotbal, a povestit Nicolae Mitea.


Dani Coman


Portarul rapidist, care in aceasta luna va implini 28 de ani, a debutat in Divizia A in 1997, la FC Arges, echipa la care a jucat timp de 8 sezoane. El e o prezenta constanta la nationala, luptandu-se pentru postul de titular cu dinamovistul Bogdan Lobont. “A fost de doua ori campion national la juniori, in 1992 si 1996, impreuna cu echipa din care faceau parte si Mutu, si Neaga. Cu toti trei am pastrat legatura”, a aratat  antrenorul Mihai Ianovschi.


Adrian Iordache


Pitesteanul a ajuns fotbalist la insistentele tatalui sau. “In copilarie am practicat judo si  inot, insa m-am lasat dupa cateva saptamani si la 8 ani m-am apucat de fotbal. De atunci am lasat invatatura pe locul 2. Nu stiu ce s-ar fi ales de mine daca nu reuseam ca fotbalist, cert este ca acum nu imi fac griji”, a aratat Adrian Iordache.


Florin Cernat


Jucatorul lui Dinamo Kiev din 2000 a inceput fotbalul la varsta de 6 ani, la clubul Otelul Galati. Jumatate de an mai tarziu, micutul Cernat pleca in primul sau cantonament la Piatra Neamt. “Florin nu a avut copilarie, iar in adolescenta nu stia ce e aia discoteca. De cand am hotarat ca el sa devina fotbalist, toti banii pe care ii aveam erau pentru a-i asigura conditiile necesare de pregatire sportiva”, a povestit Violeta Cernat, mama jucatorului.


Nana Falemi


Jucatorul de origine cameruneza a inceput sa joace fotbal la Steaua, de aceea a ramas si astazi admirator al clubului din Ghencea. El si fratele sau, Nomi, care a incercat si el sa ajunga fotbalist, dar a renuntat, au crescut de la 7 ani fara parinti care, fiind medici, au plecat in Germania la specializare. Desi avea antrenamente zilnice la Steaua, Falemi a urmat cursurile uneia dintre cele mai bune scoli din Bucuresti, Liceul “Gheorghe Lazar”, iar mai tarziu a intrat cu bursa la Facultatea de Constructii. Pana la urma, a ales fotbalul in dauna educatiei, insa acum Falemi este student la Facultatea de Stiinte Politice si Comunicare, invatamant la distanta.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI