Diego Maradona Jr., pe care „El Pibe d’Oro” l-a recunoscut drept fiul său legal la 29 de ani de la naștere, a devenit duminică tată pentru prima dată. Soția sa, Nunzia Pennino, a născut un băiețel care a fost numit Diego Matías.

Maradona nu a ezitat să-și împărtășească bucuria cu fanii săi de pe Instagram:

„Vă spun că nepotul meu, Diego Matías Maradona, s-a născut astăzi, cântărește 3 kilograme și jumătate și este frumos, sunt foarte fericit și îmi umple inima de bucurie, o să mă bucur cum nu am putut să o fac cu fiul meu Diego”.

Maradona a mai avut recent un eveniment important în familie. Sâmbăta trecută a avut loc nunta fiicei sale Dalma, însă Diego nu a putut fi prezent. Șeicul formației Al Fujairah nu i-a permis celui mai mare fotbalist din toate timpurile să plece în Argentina, deoarece echipa pe care o pregătește Maradona a avut un meci foarte important în lupta pentru promovarea în prima ligă din Emiratele Arabe Unite.

Diego Maradona mai are un nepot de 9 ani din partea fiicei sale, Giannina, fosta soţie a atacantului lui Manchester City, Kun Aguero.


Citește și: FOTO | Monumentul Kilometrul zero, simbol al luptei pentru libertate și democrație, a dispărut de la Universitate

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.