Jucătoare de tenis a vorbit la Europort.ro despre situația postcarantină din România, precizând că această măsură, care va intra în vigoare și în România după data de 15 mai, este ”dictată” mai mult de latura economică, decât de cea medicală.

”Nu știu cum va fi după 15 mai cu relaxarea asta… Sincer, mie îmi este teamă de această relaxare”, a declarat Mihaela Buzărnescu la Eurosport.

Aceasta a continuat: ”Eu nu o văd ca pe un lucru foarte pozitiv, fiindcă e probabil să fim și mai mulți infectați după această perioadă dacă vom ieși pe stradă și se va relua activitatea. Lumea va ieși mult mai mult în magazine și cine știe pe unde vor mai merge… ”.

În ceea ce o privește, Mihaela Buzărnescu a precizat că se va proteja în continuare de coronavirus, evitând și după data de 15 mai să iasă la restaurant, în parc sau la mall.

”O să încerc să pe cât de mult posibil să fac același lucru pe care l-am făcut și până acum. În nici un caz nu voi ieși la restaurant, prin parcuri sau prin mall-uri. Adică să așteptăm să vedem… În fiecare zi apar cazuri noi și probabil nu se va mai spune nimic despre asta. Îmi este teamă”, a declarat jucătoarea de 31 de ani.

Mihaela Buzărnescu a conchis: ”Cred că totul este din cauza problemei economice din Europa și din lume. Din cauza asta se va da drumul la această relaxare”.

Citeşte şi:

Avarie la metrou. Nu s-a circulat o oră între Izvor și Grozăvești. ”Siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol”

Accident grav pe DN 1. O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital

Accidentele de muncă au scăzut cu 10,4 % anul trecut, anunță Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

BOMBA ANULUI în Liga 1: o campioană trebuie exclusă! A recunoscut că s-a DOPAT, iar consecințele sunt dramatice!
PARTENERI - GSP.RO
BOMBA ANULUI în Liga 1: o campioană trebuie exclusă! A recunoscut că s-a DOPAT, iar consecințele sunt dramatice!
Horoscop 26 ianuarie 2021. Peștii se văd puși în situația de a lua decizii dure, acum doar în forul lor interior
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2021. Peștii se văd puși în situația de a lua decizii dure, acum doar în forul lor interior
Lovitura primită de gigantul WhatsApp de la Poliția din Constanța. Cetățenii au fost avertizați
Știrileprotv.ro
Lovitura primită de gigantul WhatsApp de la Poliția din Constanța. Cetățenii au fost avertizați
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)