În vârstă de aproape 72 de ani, Mircea Lucescu nu mai este pe placul şefilor de la Zenit Sankt Petersburg, după ce echipa a ieşit din lupta pentru titlu şi s-ar putea să piardă şi locul 2, care asigură participarea în preliminariile Ligii Campionilor.

Numit în vara lui 2016 la Zenit, după ce a pregătit timp de 12 ani formația ucraineană Șahtior Donețk, tehnicianul are contract până în iunie 2018 cu trupa din Sankt Petersburg.

Spartak Moscova și-a asigurat deja câștigarea titlului de campioană, iar Zenit mai poate spera să încheie pe locul 2, care duce în preliminariile Ligii Campionilor. Gruparea din fosta capitală imperială este la un punct de ocupanta locului 2, ȚSKA Moscova.

Mircea Lucescu, pe făraş. Vine Paul Sousa?

Conducerea lui Zenit se gândește să-l numească antrenor pe portughezul Paulo Sousa, acum la echipa italiană Fiorentina, unde-i are elevi pe Ciprian Tătărușanu și Ianis Hagi. Sousa a fost antrenat de Mircea Lucescu în sezonul 1998-1999, la Inter Milano.

În acest sezon, Zenit a părăsit devreme Cupa Rusiei, iar în Europa League a fost eliminată dramatic în șaisprezecimi de finală de Anderlecht Bruxelles, formația lui Alex Chipciu și Nicolae Stanciu, notează Agerpres.

CITEŞTE ŞI: Mircea Lucescu a fost inclus în topul celor mai buni 50 de antrenori aflați încă în activitate

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.