S-a întâmplat vineri noapte, la meciul din sezonul regular pe care Boston Celtics l-a câștigat pe teren propriu împotriva formației Phoenix Suns.

Devin Booker (20 de ani și 145 de zile), jucătorul trupei din Arizona, a reușit să înscrie 70 de puncte! Este a 10-a cea mai bună performanță din istoria ligii. De asemenea, Booker devine cel mai tânăr din istorie care reușește peste 60 de puncte într-un singur meci.

Starul celor de la Suns intră într-o galerie selectă de granzi, acolo unde sunt nume precum Wilt Chamberlain (6 ori), Kobe Bryant, David Thompson, David Robinson și Elgin Baylor, clasați cu toții în ”club 70”.

O cifră miraculoasă, la nivel de puncte marcate, s-a înregistrat ultima oară pe 22 ianuarie 2006, când Bryant (ex-Los Angeles Lakers), retras sezonul trecut din activitate, la vârsta de 38 de ani, a reușit 81 de puncte.

Performanța lui Devin s-a construit astfel: 17 aruncări de două puncte din 29 de tentative, 4 aruncări de 3 puncte din 11 încercări și 24 de aruncări libere din 26 tentative. Plus 8 recuperări și 6 pase decisive. Secretul tânărului Booker? ”Mă inspir de la Kobe. Datorită lui, nu îmi impun nicio limită”.

Performanța lui Booker a fost pusă în umbra de rezultatul final. Boston s-a impus cu 130-120. Suns rămâne jos în clasamentul regular (22 victorii – 51 înfrângeri), în timp ce Boston Celtics trăiește pe picior mare: 47-26.

Coordonatorul de joc al celor din Boston, rapidul Isaiah Thomas, i-a răspuns lui Booker cu 34 de puncte.

Boston Celtics-Phoenix Suns 130-120

Boston: Thomas 34 (7/11, 3/9 de 3 puncte, 11/11 aruncări libere), Horford, Green 15, Crowder, Olynyk 13; Recuperări: Crowder, Horford 10; Pase decisive: Thomas 7

Phoenix: Booker 70 (17/29, 4/11 de 3 puncte, 24/26 aruncări libere), Barbosa, Len 11; Recuperări: Williams 14; Pase decisive: Dudley 10.

Similitudini cu Kobe Bryant, tatăl său a jucat în NBA

Dar cine e puștiul care? Pasiunea pentru baschet i-a fost transmisă de tatăl Melvin, 32 de partide în NBA în 1995-1006 și 1996-1997, înainte să-și caute norocul în Europa. A ajuns în Italia, la Pesaro, apoi doi ani la Milano, inclusiv ultimul sezon al carierei 2007-2008.

În timp ce Melvin juca, Devin era în SUA cu mama Veronica, cea care și-a ales Armani al doilea prenume, nu pentru că i-ar fi plăcut moda în mod deosebit, ci în semn de prețuire pentru originile sale mexicane.

Puștiul s-a născut în 1996, anul în care Kobe Bryant – ”The Black Mumba” a debutat în NBA. Cu numărul 13 în draft, la fel ca și Devin, în 2015.

Este un apărător, ca și Kobe, și are tot 1,96 metri. Poată încălțările lui și a bătut, sezonul trecut, recordul de precocitate în All Stare Game.

”Da, mă inspir de la Kobe. O dată am văzut un interviu în care spunea că nu vrea să-și impună limite: eu gândesc în același mod”. Bryant i-a dărut o pereche de încălțări, tocmai ca să-i calce pe urme.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.