Steagul delegației tricolore – 21 de sportivi prezenți la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 – a fost purtat de Raluca Strămăturaru, de la sanie, și Paul Pepene, care va concura la schi fond. Sportiva de 36 de ani, aflată la a patra participare olimpică, a reușit cea mai bună clasare a României la Pyeongchang, în Coreea de Sud, acum 4 ani, locul 7.

Primele imagini cu delegația României defilând la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing
Delegația tricoloră, pe stadionul din Beijing

Competiția, care se va încheia pe 20 februarie și la care vor fi decernate 109 medalii la 15 discipline olimpice, se desfășoară sub presiunea cazurilor de Covid și al disensiunilor politice.

Spectacolul festivităţii de deschidere a fost realizat doar cu 4.000 de persoane, faţă de 15.000, câte au fost implicate la ediţia din 2008. Capitala Chinei este primul oraş care găzduieşte atât Jocurile Olimpice de vară (2008), cât şi Jocurile Olimpice de iarnă.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

De altfel, pe stadion, în afara preşedintelui Chinei, Xi Jinping, au mai fost prezenți Vladimir Putin, liderul Rusiei, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care conduce de facto Arabia Saudită, preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi și prinţul Albert de Monaco.

Statele Unite, Marea Britanie și Australia au boicotat diplomatic Jocurile Olimpice de la Beijing, într-o încercare de a condamna China pentru abuzurile comise împotriva drepturilor omului.

Opening Ceremony – Beijing 2022 Olympic GamesIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI