Primul sportiv martir

La 20 de ani de la prăbuşirea comunismului din România, în biroul său, din cadrul Departamentului de Marketing al Stelei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, căruia nu-i dai însă mai mult de 30, ne priveşte atent, pe sub ochelari. Vorbeşte încet, încercând să nu scape nici un amănunt din istorisirea sa. Este Bobby Durbac, fiul regretatului rugbist.

“A fost ca-n filme. Abia venisem din oraş. Ştiam că în Bucureşti este un adevărat vacarm. Se trăgea peste tot. Am deschis televizorul pentru a vedea ultimele ştiri şi, la nici trei minute, a venit informaţia pe care nu aş fi dorit s-o aud niciodată. Pe micul ecran a apărut Cristian Țopescu, care a anunţat că sportul românesc are, din păcate, primul erou-martir al Revoluţiei. A început să enumere performanţele tatălui meu. «Fost căpitan al echipei naţionale de rugby… fost căpitan al echipei Steaua…», apoi i-a pronunţat numele. Am trăit tot timpul cu speranţa că este doar o ştire care va fi dezminţită ulterior. Din păcate, nu a fost să fie aşa”, povesteşte, cu glasul tremurând, Bobby.

Fiul său a aflat de tragedie de la televizor

Tânărul a ridicat receptorul telefonului, formând numărul clubului Steaua. Încă tot mai spera ca tatăl său să trăiască. Destinul a făcut însă ca informaţia comunicată la televizor să reprezinte crudul adevăr. Bobby derulează mental, cu grijă, firul evenimentelor acelui decembrie sângeros.

Recomandări

Pe urmele banilor lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu. Ce personaje stau în spatele celui care a donat milionul de euro

“Am plecat imediat la Spitalul Militar, unde înţelesesem că l-au dus pe tata. La capătul străzii Witting, chiar în apropierea spitalului, am fost oprit la un filtru. Au îndreptat armele spre mine! Mă împuşcau, puteam să am soarta tatălui meu… Nu ştiau multe! Dar am făcut semnul victoriei şi am trecut mai departe. În spital nu am putut intra, pentru că se zvonise că fusese adus Nicu Ceauşescu. Am aflat că, între timp, tata fusese dus la morgă. M-am dus acolo pentru a-l identifica. Au fost nişte momente cumplite pentru mine”, îşi aminteşte actualul director de marketing al FC Steaua.

Carte de vizită

Radu Durbac a jucat aproape 40 de meciuri ca fundaş al naţionalei în anii 70 şi a făcut parte din echipa care a obţinut victoria cu 15-10 în faţa Franţei, la Bucureşti, în anul 1974, meci în care a marcat opt puncte. El a cucerit 10 titluri de campion ca antrenor şi ca jucător, fiind pentru secţia de rugby a Stelei ceea ce a reprezentat Lăcătuş pentru fotbal. După încheierea activităţii, Durbac a fost antrenor al echipei de rugby a Stelei.

Bobby Durbac: «Era ca o icoană pentru mine»

După câteva zile de la tragedie, o maşină din partea Ministerului Apărării Naţionale l-a aşteptat în faţa blocului. A ajuns în biroul generalului Stănculescu. “Mi-a prezentat un raport de science-fiction, pe vreo trei pagini, prin care încerca să mă convingă că tata fusese împuşcat de terorişti”, îşi aminteşte Bobby Durbac.

Recomandări

Ce făcea în anii ‘90 candidatul Călin Georgescu. Concursul măsluit rudimentar prin care a ajuns secretar de stat la Mediu

“După patru ani de tăcere asupra acestui subiect, am aflat de la unii apropiaţi de-ai tatălui meu că, de fapt, fusese împuşcat de un militar care se afla în unitatea amplasată în spatele clubului Steaua. Se pare că omul a tras haotic spre locul în care se presupunea că ar fi teroriştii. Am dat crezare celei de-a doua variante. Prima, cea cu teroriştii, este şi acum un surogat pentru cei care încă mai cred că în 1989 am trăit o Revoluţie”, a explicat cu amărăciune fiul marelui erou.

“Tata era cel mai bun prieten al meu, era ca o icoană pentru mine. Nu am auzit niciodată un cuvânt rău despre el. A fost un model pentru mine, atât din punct de vedere profesional, cât şi ca om. Numele de Bobby el mi l-a pus. Am ales cu inima să vin ca director de merchandising la Steaua, pentru că acest club a reprezentat atât de mult pentru tatăl meu, iar în acest fel simt că pot continua munca lui”, încheie Bobby Durbac.

Alţi rugbişti ucişi

• Florică Murariu – A fost căpitan la naţionala de rugby şi la Steaua, a participat la prima ediţie a Cupei Mondiale, în Noua Zeelandă, în 1987, şi a condus România în victoria istorică de la Cardiff împotriva ţării Galilor, în 1988 (15-9). A fost ucis în timpul Revoluţiei din 1989, pe 25 decembrie. Murariu încerca să ajungă la club şi a fost oprit de o patrulă de soldaţi. Unul dintre militari l-a împuşcat în urma unui gest prea brusc al sportivului. Avea doar 34 de ani.
• Florin Butirii – La cei 20 de ani ai săi, era socotit o adevărată forţă a naturii (1,97 m, 100 kg). A fost rănit grav în apropierea Televiziunii Române, unde venise să-i înfrunte pe terorişti, decedând două zile mai târziu.
• Bogdan Stan – A fost prezent pe baricadele din Piaţa Universităţii din primele ore ale revoltei populare. Plecat mai apoi la televiziune, tânărul jucător al Rapidului (21 de ani) a fost rănit mortal.
• Cristian Toporan – Era al patrulea rugbist junior (sub 19 ani) care a fost ucis în acel “decembrie roşu”. Component al formaţiei Energia Bucureşti, promitea să facă o carieră frumoasă în sport.

Urmărește-ne pe Google News