Nadia care a avut statut de invitat special din partea Sportel, a fost remarcată imediat şi de Prinţul Albert de Monaco, bun prieten cu ea şi cu Ilie Năstase. „Arăţi excellent Nadia. Eşti ca o lady in red (n.r- o doamnă în roşu), i s-a adresat Albert, care i-a salutat pe cei prezenţi la simpozionul organizat special pentru acest eveniment. „Ne cunoaştem de multă vreme. De fiecare dată când se întâlneste cu mine sau cu Ilie Năstase, Prinţul Albert spune că îşi revede nişte vechi buni prieteni. Când nu este într-un cadru oficial, Prinţul glumeşte, vorbindu-ne câteva cuvinte ]n limba română, pe care le-a învăţat de la Ilie”, a precizat Nadia, care, la finalul simpozionului, a acordat peste 10 interviuri jurnaliştilor prezenţi la expoziţie.
Nu s-a dezlipit de „zeiţă”
Seara, la Gala Premiilor Sportel, Nadia a preferat să vină îmbrăcată într-o ţinută de culoare gri, aflându-se tot timpul în preajma lui Albert De Monaco. De altfel, Prinţul, care a dat dovadă de o dispoziţie excelentă. a rămas până după miezul nopţii la recepţia organizată în cinstea invitaţilor de la Sportel.
„Sunteţi cei mai buni”
Nadia Comâneci a fost invitată de Marius Vizer , şeful Federaţiei Internaţionale de Judo să viziteze standul IJF,cel mai impunător de la la Sportel. Fosta mare gimnastă a fost impresionată de modul în care arată standul. „AveţI o expunere excelentă. Sunteţi cei mai buni din tot ceea ce am văzut aici”, a precizat Nadia, care a petrecut minute bune alături de reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Judo, fiind încântată printre altele şi de calitatea revistei federaţiei.
Şi Prinţul Albert de Monaco a a avut numai cubinte de laudî la adresa conducerii IJF, pentru felul ân care aratî standul expoziţional.