Un grav accident feroviar a avut loc miercuri, 29 iulie 2026, în localitatea Urseni din județul Timiș. O șoferiță de 36 de ani a ajuns la spital în stare critică, după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Interregio care circula pe ruta Timișoara-Mangalia, la o trecere peste calea ferată. Femeia a rămas încarcerată și își pierduse cunoștința la sosirea salvatorilor. Aceasta a fost resuscitată la fața locului și dusă de urgență la o unitate medicală.
Cuprins:
Incidentul a avut loc în jurul orei 17.25, pe strada Morii din Urseni, la o trecere la nivel cu calea ferată nesemnalizată cu bariere. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a intervenit rapid cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD tip C cu medic.
„În urma impactului, victima de sex feminin a rămas încarcerată, fiind găsită în stare de inconștiență la sosirea echipajelor de intervenție”, au transmis reprezentanții ISU Timiș, potrivit News.ro.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, femeia conducea dinspre localitatea Urseni spre Moșnița Nouă când a intrat în coliziune cu trenul.
„În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 36 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat IPJ Timiș. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În momentul accidentului, în trenul Interregio se aflau 87 de călători. Din fericire, niciunul dintre aceștia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ancheta continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale coliziunii.
Circulația a fost oprită în județul Timiș și în urmă cu doar câteva zile, după un accident grav cu patru mașini. O femeie a fost transportată de urgență la spital după incidentul care a avut loc pe A1.
MarinPreda 30.07.2026, 06:39
O inconștienta. Nu este posibil sa nu oprești când trece trenul.