Mulți au spus că fotbalul nu are farmec fără spectatori, dar regulile sunt reguli și au trebuit să se supună. Deocamdată se dispută meciuri cu porțile închise în cele mai multe țări de pe continent, fondul sonor fiind asigurat în transmisiunile TV de o bandă înregistrată la partidele precedente. Nu se întâmplă însă peste tot așa, unii adoptând pur și simplu alte politici publice, iar alții primind verde de la autorități să permită accesul fanilor în funcție de capacitatea stadionului. 

Pariază la Superbet știind cine joacă și cine nu cu suporterii alături! Acest aspect poate fi decisiv în câștigarea unui bilet! 

Ungaria este una dintre țările în care se joacă fotbal ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat pe planetă în ultimele luni. Lupta la titlu dintre Ferencvaros și MOL Fehervar s-a dat cu zeci de mii de spectatori în tribune, iar fanii campioanei au sărbătorit titlul zilele trecute, ieșind în număr mare pe străzile Budapestei. Ca exemplu, la Ferencvaros – Ujpest au asistat din tribune peste 15.000 de spectatori. De asemenea, în Belarus câinii latră, caravana trece, toate partidele din Vysshaya Liga jucându-se cu spectatori în tribune, fără limită maximă. 

Procent fix din capacitatea stadionului în alte 12 țări

Și în alte țări s-au primit indulgențe cu privire la accesul fanilor pe stadioane, în sensul că a fost permis pentru un număr fix de persoane, reprezentând un procent din capacitatea arenei respective. Astfel, cu mai mulți sau mai puțini suporteri alături s-au jucat după reluarea fotbalului și meciurile din Polonia, Croația, Slovenia, Kosovo, Estonia, Islanda, Lituania, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Danemarca și Rusia. Singura diferență a făcut-o procentul, la unele fiind de 5% din capacitatea stadionului, iar la altele mergând până la un maxim de 15% din capacitate. Astfel, la Legia Varșovia – Slask Wroclaw au fost în tribunele lui Miejski peste 5.000 de spectatori, La CSKA Moscova – Zenit au asistat live în jur de 3.000 de fani, iar la Sparta Praga – Banik Ostrava au fost prezenți 8aproximativ 4.000 de suporteri ai gazdelor. 

Ad placeholder
În timp ce DNA le audiază oamenii în țară, Cristi Burci și Cătălin Hideg spun din Emirate că vor face 10.000 de teste COVID pe zi, cam cât face toată România zilnic!
Recomandări
În timp ce DNA le audiază oamenii în țară, Cristi Burci și Cătălin Hideg spun din Emirate că vor face 10.000 de teste COVID pe zi, cam cât face toată România zilnic!
 

Dinamo Moscova – CSKA Moscova, Jagiellonia – Legia Varșovia, FC Copenhaga – Midtjylland și Slavia Praga – Viktoria Plzen sunt doar câteva dintre derby-urile care se vor disputa cu spectatori în acest weekend. 

Pariază la Superbet pe emoție autentică și prinde cele mai tari cote în campionatele deschise publicului spectator!

Robert Negoiță ar reintroduce pedeapsa cu moartea „pentru cei care înșală încrederea oamenilor”
Recomandări
Robert Negoiță ar reintroduce pedeapsa cu moartea „pentru cei care înșală încrederea oamenilor”
 

Prima ligă românească a fost refuzată de autorități

Având multe exemple la îndemână, șefii fotbalului românesc au cerut autorităților indulgențele din Polonia, Danemarca, Cehia sau Islanda, dar deocamdată răspunsul este nu. Dinspre factorii de decizie a venit însă promisiunea că subiectul este menținut în atenție și imediat cum contextul epidemiologic va permite, stadioanele țării vor fi și ele deschise publicului, măcar parțial. Rămâne să sperăm că asta se va întâmpla cât mai curând, iar până atunci urmărim totul online și la TV. Pe www.superbet.ro și pe aplicația de mobil ai transmisiuni în format Live Stream ale meciurilor din majoritatea campionatelor de primă mână și te invităm să stai cu ochii pe noi!

#ÎmpreunăSuntemSuper!

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI