Chiar dacă rivalitatea dintre Real Madrid și Barcelona este legendară, există jucători care au avut curajul să facă pasul în cealaltă tabără, schimbând în cariera lor tricoul formației de pe Camp Nou cu cel al adversarilor de pe Santiago Bernabeu. Sau invers. O listă cu 7 dintre cele mai cunoscute astfel de exemple, în rândurile de mai jos:

1. Luis Figo

  • Prezențe în tricoul lui Real Madrid: 239
  • Prezențe în tricoul Barcelonei: 249

Începem cu poate cel mai mediatizat transfer al unui jucător între aceste două mari echipe ale Spaniei, pentru o sumă ce la vremea respectivă (2000) a reprezentat un adevărat record: 60 milioane euro. Sub tricoul celor de la Real Madrid, Luis Figo și-a mai adăugat în palmares două titluri La Liga și un titlu Champions League, lângă celelalte două titluri La Liga și o Cupă a Campionilor, câștigate în perioada în care a evoluat pentru culorile Barcelonei. Rămâne și astăzi memorabilă scena în care un cap de porc a zburat din tribuna suporterilor catalani către jucătorul portughez, în primul El Clasico în care acesta a activat sub tricoul echipei din capitala Spaniei.  

2. Bernd Schuster

  • Prezențe în tricoul lui Real Madrid: 86
  • Prezențe în tricoul Barcelonei: 238
Abdulkadir Cam, turcul acuzat că a ucis-o pe Mirela Bîtfoi, pune crima pe seama bolii de care suferă: „Îi dau lacrimile când vorbește despre ea”
Recomandări
Abdulkadir Cam, turcul acuzat că a ucis-o pe Mirela Bîtfoi, pune crima pe seama bolii de care suferă: „Îi dau lacrimile când vorbește despre ea”

Iată un exemplu de jucător care s-a transferat direct de la Barcelona la Real Madrid: Bernd Schuster. Dacă în perioada în care a activat sub culorile echipei de pe Camp Nou, jucătorul german a ridicat deasupra capului un singur trofeu La Liga, următorii doi ani din cariera sa, în tricoul lui Real Madrid, au marcat o perioadă mult mai prolifică, din punct de vedere al trofeelor câștigate. Ca și cum această “trădare” (așa cum ar fi putut-o numi cu ușurință fanii catalani) nu ar fi fost de ajuns, după plecarea sa de pe Santiago Bernabeu, Bernd Schuster a plecat apoi sa joace pentru rivala Barcelonei, Atletico. 

3. Ronaldo

  • Prezențe în tricoul lui Real Madrid: 177
  • Prezențe în tricoul Barcelonei: 49

După transferul său de la PSV la gruparea catalană, brazilianul Ronaldo a petrecut un singur sezon la Barcelona, unde și-a trecut în palmares performanțe cu adevărat impresionante: 47 de goluri în 49 de meciuri. Acest parcurs excelent sub culorile albastru-grena ale celor de pe Camp Nou i-au adus atacantului brazilian titlul de FIFA World Player of the Year. După un transfer-record (la acea vreme) către Internazionale Milano și o perioadă de șase ani în Italia (avându-l antrenor chiar și pe Mircea Lucescu), Ronaldo se întorcea în Spania, la rivala Real Madrid. În această perioadă, a contribuit decisiv la câștigarea a două titluri La Liga, însă nu a reușit să își treacă în CV nici măcar un titlu UEFA Champions League. 

General român, despre cel mai probabil răspuns al Israelului la atacul Iranului: „Nu vorbim de un război simetric, vorbim de o situație tensionată”
Recomandări
General român, despre cel mai probabil răspuns al Israelului la atacul Iranului: „Nu vorbim de un război simetric, vorbim de o situație tensionată”

4. Gheorghe Hagi

  • Prezențe în tricoul lui Real Madrid: 84
  • Prezențe în tricoul Barcelonei: 51

Nu puteam vorbi despre acest subiect interesant, fără a-l trece în acest clasament și pe cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. În 1990, “Regele” pleca de la Steaua București pentru a semna cu gruparea madrilenilor, petrecând aici două sezoane, în care și-a trecut în palmares un singur trofeu: Supercupa Spaniei. După doi ani petrecuți în Italia la Brescia, Gică Hagi s-a întors în Spania, pentru a juca alte două sezoane pentru Barcelona, urmând apoi cea mai prolifică perioadă din cariera sa, la Galatasaray Istanbul. 

5. Samuel Etoo

  • Prezente în tricoul lui Real Madrid: 6
  • Prezențe în tricoul Barcelonei: 199

Camerunezul a avut o prestație mai mult decât ștearsă sub culorile “Galacticilor”, echipă care l-a împrumutat de trei ori în perioada sa de contract cu echipa de pe Santiago Bernabeu. Datorită parcursului excelent pe care la avut la Mallorca, Samuel Etoo le-a atras atenția celor de Barcelona, echipă la care a ajuns în 2004. Cifrele pe care le-a avut pe Camp Nou, înainte de plecarea sa la Inter Milan, i-au găsit un binemeritat loc în inimile fanilor catalani: 5 ani, 130 de goluri, opt trofee câștigate. 

Israelul a decis să riposteze „în forță” împotriva Iranului, dar fără declanșarea unui război regional, anunță presa israeliană. Netanyahu a cerut o listă cu potențiale ținte
Recomandări
Israelul a decis să riposteze „în forță” împotriva Iranului, dar fără declanșarea unui război regional, anunță presa israeliană. Netanyahu a cerut o listă cu potențiale ținte

6. Michael Laudrup

  • Prezențe în tricoul lui Real Madrid: 76
  • Prezențe în tricoul Barcelonei: 216

Un alt jucător care a plecat de la Barcelona direct la Real Madrid (1994) este Michael Laudrup, după cinci ani (și patru titluri La Liga) pe Camp Nou. În primul său an sub culorile echipei madrilene, jucătorul danez a contribuit din plin la câștigarea trofeului La Liga. După această performanță, Michael Laudrup nu a mai jucat decât un singur sezon pentru “Galactici” (1995-1996), după care acesta s-a transferat la echipa de fotbal japoneză Vissel Kobe. Pentru cele două echipe din Peninsulă Iberică, Michael Laudrup a marcat un număr total de 61 de goluri: Barcelona (49) / Real Madrid (12). 

7. Luis Enrique

  • Prezențe în tricoul lui Real Madrid: 213
  • Prezențe în tricoul Barcelonei: 300

Fostul fotbalist spaniol este singurul exemplu de transfer direct Real-Barca al acestui top pe care l-am realizat astăzi. Mai mult decât atât, Luis Enrique a simțit pe propria piele intensitatea unui El Clasico veritabil și din poziția de manager al celor de la Barcelona, fiind prezent pe banca echipei între 2014 și 2017. După o perioadă pe Santiago Bernabeu în care a punctat peste 200 de apariții sub tricoul “Galacticilor”, Luis Enrique a plecat la Barcelona în 1996, fiind la vremea respectivă liber de contract. La gruparea catalană, rezultatele nu au întârziat să apară: șapte trofee în opt ani. În 2004, spaniolul a pus ghetele în cui, cariera sa de fotbalist continuând cu cea de antrenor. 

El Clasico este unul dintre cele mai așteptate meciuri din fotbalul internațional, iar prezența acestuia în toate spațiile media este absolut impresionantă: TV, social media, case de pariuri (vezi biletul zilei la Betano), iar lista poate continua. Fanii celor două mari echipe și cei care își doresc să vadă întotdeauna un fotbal de calitate așteaptă mereu cu nerăbdare confruntările dintre Real Madrid și Barcelona, pentru că spectacolul oferit de jucători este unul de cel mai înalt nivel. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește
FANATIK.RO
Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
GSP.RO
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro
FANATIK.RO
Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Știrileprotv.ro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
Unica.ro
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică
Observatornews.ro
Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească
RECOMANDĂRI