Şahtior Doneţk a jucat, sâmbătă, o partidă amicală cu formaţia franceză Olympique Lyon (pe care a pierdut-o cu scorul de 4-1), iar după acest meci, şase jucători au refuzat să se mai întoarcă în Ucraina. Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul echipei pregătite de Mircea Lucescu, îi asigură pe fugari că nu vor păţi nimic în Ucraina şi precizează că, dacă aceştia nu se vor întoarce, vor fi sancţionaţi.

”Este adevărat că şase jucători nu au revenit la echipă. Este vorba despre Alex Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa, Facundo Ferreira şi Ismaily. Totuşi, nu exclud posibilitatea ca ei să se întoarcă în cursul zilei de astăzi sau mâine. Dacă nu se întorc, vor avea de suferit! Nu au de ce să se teamă, suntem pregătiţi să le asigurăm securitatea.

Cu Mircea Lucescu nu a fost nicio problemă. Avem o relaţie foarte bună. Mircea Lucescu se află la locul potrivit şi a lucrat enorm ca Şahtior să facă un pas în faţă. Sunt sigur că lucrurile vor sta la fel şi în continuare”, a declarat Rinat Ahmetov pentru site-ul oficial al ”minerilor”.

Şahtior Doneţk va juca mâine cu marea rivală Dinamo Kiev (ora 21.00), în Supercupa Ucrainei.

Ahmetov îi ameninţă pe fugarii de la Şahtior: ”Vor avea de suferit!”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.