Spune că se simte ceva mai bine
Ieri n-a mai suportat şi a chemat salvarea. După câteva ore la Spitalul Floreasca, sub supravegherea dr. Şerban Brădişteanu, timp în care a efectuat mai multe analize, Dinu mărturisea: “Mă simt ceva mai bine, am avut nişte probleme de dimineaţă. Sper că Dumnezeu va fi cu mine!”. “E conştient, nu are dureri, starea e stabilă. Infarctul s-ar fi putut produce cu 48 de ore înainte de internare. E la prima manifestare de acest gen”, a spus medicul.
Îl operează azi
Medicul Şerban Brădişteanu (foto), de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a ţinut să-i liniştească pe admiratorii lui Dinu: “Pacientul e într- o stare stabilă. Dacă nu ajungea la noi, putea chiar să moară! Aşteptăm evoluţia în zilele următoare. Problemele de la stomac le avea din cauza infarctului suferit. A fost o manifestare atipică”. Pentru că rezultatul electrocardiogramei era îngrijorător, medicii au decis să-l reţină câteva zile şi i-au administrat vitamine, medicamente şi oxigen. Aseară, i-a fost montat un stent, iar azi Dinu va fi supus unei intervenţii chirurgicale: îi va fi montat un by-pass coronarian, cu rolul de a îmbunătăţi fluxul sangvin.
Soţia fostului mare fotbalist are un picior amputat
Căderea fizică şi psihică a fostului mare internaţional e pusă de apropiaţi pe seama suferinţelor soţiei sale, Silvia. Din cauza unui diabet, urmat de complicaţii, femeii i-a fost amputat piciorul stâng, iar acum medicii care o tratează iau în calcul şi tăierea celuilalt membru. Cornel şi Silvia sunt căsătoriţi de peste trei decenii.
O bucurie: Corneluş s-a căsătorit
Pe 25 aprilie, imediat după Paşte, Corneluş Dinu (22 de ani), băiatul înfiat de Cornel şi Silvia Dinu, s-a căsătorit cu Alexandra Gudu. Nunta era programată iniţial în această vară, dar Corneluş a ales să o devanseze, pentru a le face o bucurie părinţilor săi, care se confruntau cu grave probleme de sănătate.
A fost în «moarte psihică» după ce l-a pierdut pe Nero
În primăvara anului 2008, Cornel Dinu a suferit un şoc, după ce Nero, câinele său, pe care îl avea de 10 ani, a murit. “Mister” n-a avut puterea să-şi vadă patrupedul îngropat, în perioada următoare reuşind să adoarmă după ce lua un pumn de pastile. “Sunt în moarte psihică!”, spunea “Procurorul” la vremea respectivă.
Sameş a refuzat coroanele din Ghencea!
Sameş a fost înmormântat ieri, cu onoruri militare, în Cimitirul Izvorul Nou, din Bucureşti, fără ca vreun reprezentant al clubului roş-albastru să fie prezent la ceremonie.
Dat afară în februarie de Steaua, Ştefan Sameş n-a mai vrut nici măcar o coroană de la cei din Ghencea la înmormântarea sa. Într- o scrisoare de adio, fostul mare internaţional, care din cauza cancerului nazo-faringian ce îl măcina ajunsese să nu mai poată vorbi, comunicând cu rudele prin intermediul unor bileţele, a cerut ca nici o coroană din partea clubului Steaua să nu fie adusă la înmormântarea sa.
Sameș a fost îngropat, ieri, la Cimitirul Izvorul Nou, din Bucureşti. (Gabriel Chirea)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_71f7e84ec10bb663f4c7ee5575de23a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8144682aecf68a6b2a7785e62b51d7d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8074638ddf8bf59641c99ca9b1c069cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_6a83bebbf946cf12fafcb896562d7b1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_af4c68e1b49ffdee4b7f74728ecc96c7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_993d18c2adf3d2387743332a217cb8ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_873e2c67a831720b7297be5e8eb1fb07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e6edf7cbfac2f46b57e8638fc6dfa0a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e2445304bfc7b6d43e94104ab1517505.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c498f1af6604cb891b6dae5ef4a68d66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-a-fost-la-manastirea-dejani-judetul-brasov-la-poalele-muntilor-fagaras-au-declarat-surse-oficiale-pentru-libertatea-e1786811577287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tudorel-toader-despre-intalnirea-secreta-simina-tanasescu-ilie-bolojan-inaintea-deciziei-pe-legea-ani--e1786805268512.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ramona-gabor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dan-alexa-si-alina-puscau-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e7c105fc4c579df037de42ce5fac107.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d67efa367c6b22dc574849df0462917a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pisici-pe-o-barca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/oameni-urca-in-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gogosi-krapfen-dolomiti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-sa-pastrezi-rosiile-pentru-iarna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/fecioara-maria-icoana-biserica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/cand-uram-la-multi-ani-de-sfanta-maria--se-spune-la-multi-ani-de-adormirea-maicii-domnului-pe-15-august.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/profimedia-0334872795.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/indicatoare-a8-traseu-iasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/7744073279108119149072673499641452359240326n.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ambulanta.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.