Prima zi, cea de vineri, s-a terminat cu scorul general de 2-0 pentru Ucraina, după ce Ana Bogdan a fost învinsă de Lesia Ţurenko, scor 6-3, 2-6, 0-6, iar Jaqueline Cristian a pierdut cu Elina Svitolina, scor 3-6, 5-7.

În a doua zi, sâmbătă, Ana Bogdan a învins-o pe Elina Svitolina, scor 6-4, 4-6, 6-3, iar Jaqueline Cristian a trecut de Lesia Tsurenko, 2-6, 6-4, 6-4, iar scorul a devenit egal, 2-2.

În ultimul meci, cel de dublu, disputat în aceeași zi până noaptea târziu, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian au învins cu 6-2, 7-6 perechea Liudmila Kichenok/Nadiia Kichenok și România a învins Ucraina cu 3-2.

Partidele s-au disputat în Florida, SUA, iar România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup fără Simona Halep, deși ea fusese convocată de căpitanul nejucător Horia Tecău. Federația Română de Tenis a anunțat pe 30 martie că Halep nu va juca „din motive medicale”, dar fără alte detalii și nici tenismena nu a oferit o explicație.

Turneul final al fostei competiții FED Cup va avea loc la Sevilla în noiembrie și vor participa 12 echipe, care vor fi împărțite în 4 grupe. S-au calificat Polonia, Japonia, Marea Britanie, Italia, SUA, Germania, Canada, Spania, Slovacia, Australia, Cehia, și România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.