Selecționerul Cosmin Contra a luat foc înaintea amicalului România – Finlanda, programat marți, 5 iunie, la Ploiești: ”Li se iau din merite!”.
Foto: Dumitru Angelescu
”Pe mine nu mă deranjează criticile. Marea problemă este că, pentru jucătorii care citesc toate aceste lucruri, este foarte greu. Li se iau din merite şi nu cred că este foarte plăcut. Eu sunt obişnuit cu criticile, sunt obişnuit să fiu criticat constructiv, dar trebuie să avem şi o bază la aceste critici. Din punctul meu de vedere, nimic nu se analizează corect de când sunt eu la echipa naţională.
”Dacă ieşim la televizor sau pe posturi şi le luăm băieţilor din merite, atunci nu construim nimic. Sunt jucători tineri care greşesc şi trebuie să îi încurajăm, nu să-i demoralizăm. De când am venit eu la naţională am văzut că nu se respectă rezultatele acestor băieţi. Dacă înainte echipa naţională nu câştiga se spunea că jucătorii nu au valoare, iar acum când câştigă se spune că adversarii nu au valoare, că sunt graşi, că sunt de la echipa a doua sau rezerve. Nu se ia în considerare că ‘am debutat’ 12 jucători sau că la meciul cu Chile am avut o medie de vârstă de 25 şi ceva de ani. Trebuie să fim mai realişti şi atunci când câştigă să nu li se ia din merite. Pentru că eu simt că se ia din meritul acestor victorii. Şi atunci nu construim, ci distrugem. Eu sunt obişnuit cu criticile constructive. Trebuie să avem şi o bază la aceste critici. Din punctul meu de vedere nu se analizează corect ce s-a întâmplat la echipa naţională de când sunt eu”, a menţionat tehnicianul.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Meciul cu Chile a fost cel mai slab meci al nostru. La fel de prost am jucat şi în repriza secundă a partidei cu Olanda. În rest, jocul echipei naţionale n-a fost chiar atât de rău încât să ne facem griji. Eu cred că am avut meciuri puternice în care echipa României a jucat un fotbal plăcut. Jucăm bine spre foarte bine, ne vom califica și la Europene”, a declarat selecţionerul Cosmin Contra.
„Am pornit pe un drum şi trebuie să continuăm pe el indiferent de obstacolele care sunt pe parcurs. Iar eu cred că mesajul a fost bine primit de jucători. Sper ca mâine cu Finlanda să vedem un joc mai consistent, apropiat de cel cu Suedia. Pentru că echipa Finlandei e un pic asemănătoare, chiar şi ca mentalitate, cu cea a Suediei. Este o echipă nordică. Sper să văd mâine un meci mai apropiat de cel cu Suedia, decât de cel cu Chile. Cu Chile cred că am făcut cel mai slab meci, la fel şi cu Olanda în a doua repriză, când am primit cele trei goluri. În rest nu cred că jocul naţionalei a fost aşa de rău încât să ne facem griji. Am avut meciuri cu echipe puternice şi de multe ori România a jucat ofensiv şi un fotbal plăcut. Jocul echipei naţionale nu este foarte slab, dar nici foarte bun. Eu cred că România are un joc bun spre foarte bun prin care putem să câştigăm meciuri şi să ne calificăm la Campionatul European. Eu sunt realist şi din punctul meu de vedere echipa naţională se află pe un drum ascendent, un drum bun”.
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
„Sperăm să câştigăm fiecare meci, să avem un joc mai consistent şi să ne prezentăm cât mai bine în Liga Naţiunilor. Există un unsprezece clar, prin aceste meciuri amicale vreau să îmi fac o idee clară despre ceea ce voi face la ora începerii Ligii Naţiunilor. Eu în mare parte am în cap cum voi începe meciul cu Muntenegru (n.r. – primul din Liga Naţiunilor)”, a adăugat el.
”De când sunt la echipa naţională, mereu am încercat să joc mai ofensiv. Ştiţi foarte bine că Stanciu, de când am venit eu, a jucat cu Pintilii la mijlocul terenului, iar Budescu a fost în faţa lor. Sunt multe posibilităţi. Din păcate nu prea avem jucători de profilul lui Pintilii. Poate doar pe Hoban. Dacă Mihai se accidentează, avem o problemă destul de mare. Dar de ce nu? Există posibilitatea ca Stanciu şi Budescu să joace împreună”, a mai spus ”Guriță”.
Selecționerul a explicat că nu mai avea rost sa-l convoace pe Ianis Hagi, deși lipsește Nicolae Stanciu:
„Cred că pentru patru zile nu era normal să-l chem pe Ianis din vacanța de zece zile pe care o avea și să încerc să-l bag în antrenament ca să joace la meciul cu Finlanda. Cred că n-ar fi fost corect față de el, pentru că în acest moment cred că el s-a deconectat de tot ce înseamnă fotbal. Dacă Stanciu se accidenta înaintea acestui cantonament atunci cred că Ianis ar fi venit cu siguranță la națională, dar așa nu cred că ar fi corect față de el să-l aduc din vacanță și să încerc să-mi fac o idee despre valoarea lui din vacanță”.
Recomandări
Renumărarea voturilor: peste 50% din buletine au fost verificate. Care este situația în lupta pentru locul 2 la prezidențiale SURSE
În ceea ce îl priveşte pe Bogdan Lobonţ, care şi-a anunţat retragerea din activitate, Contra a afirmat că e posibil ca acesta să intre în meciul cu Finlanda. „Există posibilitatea de a intra, dar nu ştiu. Nu e un lucru care e bătut în cuie. În funcţie de cum evoluează scorul vom vedea ce se va întâmpla pe parcurs. L-am simţit emoţionat în ultimele zile. Vreau să spun că mă simt onorat că am fost coleg cu Lobonţ. El încheie cariera de jucător, dar o începe pe cea de antrenor. Sunt fericit că pot participa la ziua în care el se retrage din fotbal. Sper ca mâine seară să îi putem dedica victoria. În principiu va rămâne la naţională, dar Lobonţ e foarte apreciat la Roma. În funcţie de ce îi va oferi Roma va veni în continuare la naţională sau nu. Există varianta să lucreze şi acolo şi aici, normal”, a mai spus Contra.