Şi roboţii plâng

Campionul de la Roland Garros, Roger Federer, a mai vărsat o dată lacrimi pe teren, de bucurie.

Pe Federer, mulţi l-au perceput drept o fire rece, o maşinărie de tenis, un ceas elveţian, care nu se deregla nicicând tocmai pentru că ştia să-şi ţină sentimentele bine ferecate. Emoţia cu care a trăit triumful de la Roland Garros a dovedit contrariul.

Dar timpul a dovedit contrariul pentru Federer, deschizând cufărul în care se ascundea o inimă mare. Prima oară, a izbucnit acum trei ani, la Melbourne, când legendarul Rod Laver i-a prezentat trofeul, echivalent cu titlul de Grand Slam numărul 7. “I-am strâns mâinile, i-am dat trofeul, s-a dus la microfon, dar nu scotea un cuvânt. După ceremonie, la vestiare, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: «Îmi pare rău, n-am putut să mă abţin»”, a zis Laver.

«N-am putut să mă abţin»

Cel supranumit “Robotul” şi-a mai arătat o dată faţa umană, când a plâns ca un copil, tot la Australian Open, anul acesta. Se simţea în continuare cel mai bun şi nu înţelegea cum de marele rival, Rafael Nadal, l-a deposedat de comorile cele mai de preţ. Cum s-a făcut că, după ce îi “furase” tezaurul la Londra, în 2008, l-a împiedicat să guste din revanşă. Dar Parisul şi zeii tenisului i-au oferit acum răsplata. Poate nu pentru că Federer ar fi cel mai valoros jucător din toate timpurile, ci mai curând pentru că şi-a dăruit emoţiile unei lumi întregi. Şi a plâns iar. Sub acordurile imnului elveţian, o lacrimă a curs pe obrazul stâng şi a căzut în Cupa Muschetarilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE