Serviciul a fost marea problemă din jocul româncei, lucru de altfel recunoscut și de sportiva noastră la finalul partidei. Meciul a început cu cinci break-uri la rând, clare, aproape fără reacţie din partea jucătoarei aflate la serviciu. Primul l-a reuşit fostul lider WTA, care în ghemul următor a comis trei duble greşeli (11 în total).

Tot Halep a fost prima care şi-a fructificat serviciul, la 3-2, un ghem dintr-o serie de şase câştigate la rând. Setul I a curs rapid şi i-a revenit jucătoarei române, cu 6-2, după 26 de minute. Primul act a fost, practic, un festival al breakurilor.

Sportiva din Elveția, numpărul 43 în ierarhia mondială, şi-a fructificat în premieră serviciul în setul al doilea, la 0-2. Cu avantajul breakului din primul ghem, Halep a menţinut distanţa faţă de rivală până la 4-2.

Golubic a jucat însă din ce în ce mai bine şi a reuşit să-i ia Simonei trei game-uri consecutive, iar apoi a dus meciul în decisiv, încheind setul al doilea cu 7-5, după o oră şi 24 de minute de la start.

Actul final al partidei a fost unul disputat pe muchie de cuțit, cu o serie de break-rebreak care s-a repetat de patru ori. De data aceasta, Golubic a fost jucătoarea care şi-a fructificat prima dată serviciul, la 2-2. Greu de tot, Halep a egalat la 3, a avut minge de 4-3, a ratat-o şi apoi a salvat patru mingi de break, între care un 0-40, pentru a pune din nou egalitatea pe tabelă, 4-4.

Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”
Recomandări
Profesoară de la Colegiul Gheorghe Lazăr, 6 puncte în care explică de ce nu intră marți în clasă: „Ce mai vrem? De ce nu ne oprim?”

La acest scor, când meciul putea fi adjudecat de oricare dintre cele două sportive, românca a reuşit un punct imposibil, dintr-o defensivă totală, în care a trimis de trei ori mingea peste fileu din poziţii foarte dificile, pentru a obţine un nou break, cel de 5-4. După ce a salvat două mingi de 5-5, pe propriul serviciu, jucătoarea din Constanța a reuşit să obţină victoria, cu 6-4, după două ore şi 34 de minute de joc.

Halep: Serviciul meu a fost de rahat, trebuie să spun asta

La finalul meciulului, sportiva din Constanța s-a arătat nemulțumită de jocul ei și a recunoscut că adversara sa a evoluat excelent.

„A fost foarte dificil, trebuie să recunosc. Nu prea am crezut că pot câștiga acest meci, dar am luptat până la capăt și sunt foarte mândră de asta, pentru că am lucrat la acest aspect în trecut. A jucat uimitor, a luptat până la final, trebuie să-i acordăm credit pentru această prestație. Mă bucur că am putut fi puțin mai puternică la final și am putut câștiga”, a spus fostul lider WTA.

Cealaltă față a grevei. Părinții care nu sunt de acord cu profesorii: „Copiii care termină sunt generația pandemiei și a grevei, încheiați-le mediile măcar”
Recomandări
Cealaltă față a grevei. Părinții care nu sunt de acord cu profesorii: „Copiii care termină sunt generația pandemiei și a grevei, încheiați-le mediile măcar”

Nimic nu a funcționat astăzi. Am luptat cu mine însămi astăzi, a fost dificil să-mi controlez emoțiile, dar m-a adus în această situație, a pus presiune pe umerii mei și mi-a fost greu să mă descurc. Când vrei să câștigi, nu trebuie să renunți, iar astăzi nu am făcut-o. Asta mă bucură. Chiar dacă nu am jucat cel mai bun tenis al meu astăzi, mă bucur că am putut câștiga.

Simona Halep:

Simona Halep, în prezent locul 20 WTA, va evolua în penultimul act cu chinezoaica Qinwen Zheng, locul 126 WTA, venită din calificări, care a trecut, în sferturi, cu scorul de 7-6 (1), 7-6 (5), de croata Ana Konjuh, locul 67 WTA.

Calificarea în semifinale este recompensată la acest turneu cu un premiu de 10.100 de dolari şi 110 puncte WTA.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
O mai știi pe directoarea din Liceenii? Uluitor câți bani primește acum lunar Cristina Deleanu pentru rolul de atunci
Viva.ro
O mai știi pe directoarea din Liceenii? Uluitor câți bani primește acum lunar Cristina Deleanu pentru rolul de atunci
Mădălina Preda a acceptat provocarea ELLE de a-și reinventa stilul. Vezi rezultatul
PUBLICITATE
Mădălina Preda a acceptat provocarea ELLE de a-și reinventa stilul. Vezi rezultatul
Satul unic din România, cu peisaje deosebite și multă liniște. Ai parte de cea mai relaxantă vacanță din viața ta, puțini știu de el
FANATIK.RO
Satul unic din România, cu peisaje deosebite și multă liniște. Ai parte de cea mai relaxantă vacanță din viața ta, puțini știu de el
Rebelii ruși anti-Putin susțin că au capturat un oraș din Rusia. Mesajul transmis de luptători
Știrileprotv.ro
Rebelii ruși anti-Putin susțin că au capturat un oraș din Rusia. Mesajul transmis de luptători
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
Observatornews.ro
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Surpriză la Antena 1! S-a aflat numele câștigătorului sezonului 11 Chefi la Cuțite
Unica.ro
Surpriză la Antena 1! S-a aflat numele câștigătorului sezonului 11 Chefi la Cuțite
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac
HOROSCOP
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac