La Jocurile Olimpice de vară 1984 de la Los Angeles, România a cucerit nu mai puţin de 53 de medalii (20 de aur!) ocupând locul 2 în topul naţiunilor, după Statele Unite ale Americii.
„Îmi doresc ca la următoarea Olimpiadă să fim acolo unde am fost la Los Angeles. Greu, știu, știu condițiile de atunci (…), ne-am aflat pe locul doi. După aceea ne-am menținut un număr bun de ediții în primele zece țări sportive”, a declarat Sorin Grindeanu.
Premierul României a continuat: „Din păcate, la ultimele olimpiade, n-am mai fost așa de performanți, nu din cauza sportivilor, ci din cauza bazei care s-a restrâns din punctul meu de vedere foarte mult, iar lucrurile acestea trebuie să se schimbe”.
Grindeanu a conchis, transmiţându-i preşedinteleui COSR, Mihai Covaliu: Împreună cu Ministerul Sportului, vă rog, aveți toată deschiderea mea, a Guvernului, astfel încât să repornim aceste lucruri pe o bază sănătoasă”.
Sorin Grindeanu vrea o Lege a Sportului
La evenimentul „Program de tabere ARC 2017 pentru românii de pretutindeni”, organizat la Palatul Victoria de Ministerul Tineretului și Sportului, împreună cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Sorin Grindeanu a anunţat că aşteaptă şi o nouă Lege a Sportului.
„I-am transmis domnului ministru Dunca (n.r. – ministrul Tineretului și Sportului), îmi doresc ca în cel mai scurt timp să vină cu un nou cadru legal legat de sport, și anume cu Legea sportului și norme de aplicare a acestei legi”, a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!