Cei doi și-au anunțat participarea la Raliul Aradului Atrium Mall, etapă devenită internațională din acest an și care se va desfășura între 8-10 mai, pe o suprafață de 98 la sută formată din macadam. Șeicul Hamdan Bin Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum, Prințul Coroanei din Dubai și președinte al Consiliului Sportiv din Dubai, este proprietarul echipei The Skydive Dubai Rally Team. Pe lângă activitatea sportivă, echipa de raliu are misiunea de a promova în lume proiectul Skydive Dubai și faptul că emiratul pe care îl reprezintă va găzdui EXPO 2020, un eveniment de o anvergură colosală la nivel mondial.
„Pentru că avem o pauză de o lună până la Raliul Sardiniei (5-8 iunie), am ales să concurăm la Raliul Aradului Atrium Mall pentru a fi conectați în continuare din punct de vedere al competițiilor dar și pentru a promova Dubai-ul. Am auzit că etapa de raliul a Aradului este foartre bine organizată și are multe probe interesante iar vremea este tocmai bună în această perioadă a anului. Sperăm ca participarea noastră la Arad să ne ofere o experiență bună și un antrenament potrivit pentru restul sezonului din WRC (Campionatul Mondial de Raliuri). Suntem bucuroși să promovăm Dubai-ul într-o țară frumoasă cum este România. Sperăm să atragem cât mai mulți români să viziteze Dubaiul. Suntem nerăbdători să participăm la importantul eveniment din cadrul Trofeului Europei și să îi cunoaștem pe organizatorii care au reușit acest lucru deosebit la Arad. Vom face tot posibilul să terminăm pe o poziție de podium”, a arătat Karina Hepperle pentru site-ul iClara.ro.
Listele pentru înscrierea piloților la Raliul Aradului Atrium Mall sunt în continuare deschise.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Greșeala pe care mulți șoferi o fac când schimbă banda. Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier și ce amenzi usturătoare pot primi
FANATIK.RO
Greșeala pe care mulți șoferi o fac când schimbă banda. Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier și ce amenzi usturătoare pot primi
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
Cum să fierbi ouăle corect. Câte minute trebuie să stea, de fapt, pe aragaz
FANATIK.RO
Cum să fierbi ouăle corect. Câte minute trebuie să stea, de fapt, pe aragaz
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Știrileprotv.ro
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Imagini-cheie în ancheta trupului găsit bucăţi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Camere de supraveghere au surprins momentul când a fost găsit cadavrul
Observatornews.ro
Imagini-cheie în ancheta trupului găsit bucăţi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Camere de supraveghere au surprins momentul când a fost găsit cadavrul
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine
RECOMANDĂRI