Anul 2026 ar putea aduce surprize neplăcute pentru mulți pensionari din România. În urma procesului numit „mica recalculare”, unele pensii pot scădea, iar diferențele pot ajunge chiar la câteva sute de lei.
Cuprins:
Potrivit publicației Newsweek România, Casa Națională de Pensii verifică adeverințele depuse de pensionari și recalculează punctajul în funcție de veniturile declarate și aproximativ 1,8 milioane de pensionari sunt vizați de acest proces.
În unele situații, noul punctaj rezultat este mai mic decât cel folosit anterior, ceea ce poate duce la o pensie mai mică sau la stagnarea acesteia. Potrivit sursei citate, există cazuri în care pensionarii ar fi pierdut 500 sau chiar 600 de lei după recalculare.
Specialiștii spun că problemele apar cel mai des din cauza unor diferențe între documentele depuse și datele existente în evidențele Casei de Pensii. Printre situațiile frecvente se numără:
De asemenea, pensionarii care au lucrat în grupa I sau II de muncă pot fi afectați de modul în care sunt aplicate noile reguli din Legea pensiilor.
Dacă pensia scade după recalculare, pensionarii pot cere explicații Casei de Pensii și pot depune contestație. Specialiștii recomandă:
În cazul unor erori de calcul, pensionarii pot depune documente suplimentare pentru corectarea punctajului.
„Mica recalculare” a fost introdusă pentru a corecta diferențele existente în sistemul public de pensii și pentru a alinia pensiile la veniturile reale din perioada de muncă. Totuși, verificarea documentelor a scos la iveală și situații în care pensiile fuseseră calculate inițial pe baza unor date incomplete sau eronate.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), în luna decembrie 2025, România avea peste 4,5 milioane de pensionari, care au încasat peste 12,9 miliarde de lei (aproximativ 2,53 de miliarde de euro).