„Încă de la sfârșitul lunii ianuarie, AFIR a efectuat primele plăți din PNDR 2020 către tinerii fermieri. Am reușit să ne mobilizăm la nivel instituțional și în termen de doar 3 luni de la închiderea sesiunii de depunere a proiectelor, mai precis 30 octombrie 2015, să virăm în conturile bancare ale fermierilor primii bani din fonduri europene nerambursabile, trecând, desigur, prin etapele de evaluare, selecție și contractare. Vom continua să efectuăm plăți pe măsură ce sunt semnate și alte Contracte de Finanțare în urma procesului de evaluare și selecție pe care ne concentrăm și pentru alte submăsuri de investiție din cadrul PNDR 2020” a declarat directorul general al AFIR, Andras Szakal.

O altă submăsură pentru care au fost depuse cereri de plată și urmează să se efectueze plăți este submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Astfel, 164 de beneficiari ai acestui tip de sprijin vor primi în curând plăți în valoare de 246.000 euro. De asemenea, 121 de beneficiari ai submăsurii 19.2 „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” din cadrul axei LEADER vor primi fonduri europene nerambursabile în valoare de circa 612.000 euro.
O valoare ceva mai mica, de aproximativ 9.500 euro urmează să fie plătită unor beneficiari ai Submăsurii 9.1 ”Înfiinţarea grupurilor de producători”. De asemenea, AFIR a efectuat plăți către beneficiarii Submăsurii 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta ce vizează infrastructura agricolă. Valoarea plăților este de aproximativ 380.000 euro.

Pentru componenta de infrastructură agricolă aferentă acestei submăsuri mai sunt programate și alte plăți conform celor 2 solicitări de fonduri inițiate de AFIR până în acest moment. Precizăm că este vorba despre proiecte contractate pe Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice” și care au fost preluate prin procedura de tranziție pe Submasura 4.3.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.