Publicația mediasud.ro a dezvăluit că Geta Opincariu, antrenoare de handbal din cadrul clubului CSM Ploiești, de la grupa de junioare 4 (11-12 ani), are o plângere depusă pe numele ei la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova pentru un act de discriminare și abuz în serviciu după ce a adus jigniri unei fetițe.
Cuprins:
“Mi-a amenințat copilul, a spus că nu are valoare, că îi garantează că se va lăsa de handbal și că va depune toate eforturile ca să se întâmple acest lucru”, a acuzat tatăl sportivei.
Părintele susține că fiica lui a avut nevoie și de consiliere psihologică.
La vremea respectivă, în august, tatăl minorei amenințate a făcut adrese către conducerea CSM Ploiești, directorului Cristian Nica și către viceprimarul Cristian Ganea, care are în subordine clubul, însă nu a primit vreun răspuns.
Părintele pretinde în plângere că, pe data de 1 august, fetița lui a fost dată jos din autocarul care ducea jucătoarele la tabăra de handbal organizată de FRH.
Deși figura pe tabelul de transport, copilul nu a fost lăsat să urce. Antrenoarea Opincariu i-a adus copilului meu mai multe acuzații legate de aportul pecuniar al nostru, al părinților, subliniind că nu ”am plătit” pentru convocare copiluluiTatăl minorei
Cazul e și pe masa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova “pentru un act de discriminare și abuz în serviciu după ce antrenoarea a adus jigniri unei fetițe”.
Geta Opincariu a obținut la examenul de titularizare pe postul de antrenor nota 1,50! “Nici măcar nu e corectă nota”, spune antrenoarea de 40 de ani.
Libertatea: Doamnă Opincariu, despre ce e vorba în plângerea din august pe numele dv.?
Geta Opincariu: Sunt bazaconii! Eu am documente, acte, depuse la club, justificative pentru acea situație. E vorba despre o sportivă care s-a antrenat cu mine, care chiar era înzestrată pentru sport, însă, la un moment dat, părinții au spus că are note mici la școală și că vor să-și ia copilul de la handbal. Eu i-am zis că, dacă e așa, să predea echipamentul, ca să-l dau altei fetițe. E singura “discriminare” pe care am făcut-o...
- De la ce a plecat discuția?
- Eu am făcut un referat cu sportivele pe care le propuneam la centrul de excelență al federației, la Caracal. Bineînțeles, numele copilului respectiv nu l-am trecut pe listă, fiindcă nu mai era legitimat la CSM Ploiești, ci trecuse la academia de handbal a lui Ionuț Georgescu, handbalistul naționalei. Și Ionuț și-a pus mâinile în cap când a văzut la ce s-a ajuns!
- Ați fost chemată la Direcția de Protecție a Copilului?
- Nu! Pe de altă parte, părinții acelui copil sunt vulcanici, m-au amenințat că mă dau în judecată... Am înțeles că unul dintre colegii mei le promisese părinților copilului că îl trimite la centrul de excelență de la Vâlcea și de aici întreaga tevatură.
-Sunteți acuzată că n-aveți rezultate și că ați luat 1,50 la examenul de titularizare pe post.
- Să verifice site-ul clubului. Am locul trei la ultimele campionate naționale și, an de an, am fost prima la minihandbal. Pe de altă parte, cum să avansez la junioare 3, când cele mai bune sportive îmi sunt luate de alți antrenori?! Legat de notă, erau presiuni în club, era normal să ies din sală la examen, când am înțeles că sunt clar dezavantajată. Puteți intra pe site-ul Ministerului Educației, să-i verificați și pe alți colegi, unul a luat 3,80, din care un punct e din oficiu, și antrenează bine merci.
-Cum rămâne cu abuzurile și discriminarea?
- Sunați-i pe părinții fetițelor mele, să vedeți cum e! Eu am stat un an fără salariu, doar pentru că acei părinți au vrut să rămân alături de copiii lor.
Geta Opincariu e cea care, pe 26 septembrie, a sesizat conducerea clubului cu privire la comportamentul “anormal” al asistentului medical Viorel Dohotaru, în vârstă de 70 de ani.
Am primit numeroase sesizări din partea sportivelor mele care se antrenau cu grupa lui Robert Comendant că sunt obligate ca, după antrenament, să facă duș în prezența lui Viorel Dohotaru. Altei fetițe, care se recupera după o accidentare la genunchi, asistentul medical i-a cerut să vină cu chiloți tanga Geta Opincariu, în plângerea adresată conducerii clubului.
Opincariu a mai spus că mai multe fete i-au povestit că asistentul medical este prezent în vestiarul fetelor și că le cere să-și depărteze picioarele pentru a le verifica dacă sunt în perioada de menstruație.
Ea a susținut că l-a surprins pe asistentul medical în vestiarul fetelor, în timp ce acestea erau dezbrăcate și, deși i-a reclamat această situație antrenorului Robert Comendant, acesta i-a spus că asistentul medical, care are 70 de ani, “nu e nici un pericol pentru fete, iar jucătoarele s-au obișnuit cu el”.
Geta Opincariu mai spune că în toată cariera sportivă nu a mai întâlnit un caz asemănător, în care bărbații să intre în vestiarul fetelor.
Poliția Prahova, răspuns pentru Libertatea despre dosarul penal întocmit pe numele asistentului medical de la CSM Ploiești acuzat de agresiune sexuală
Toate handbalistele junioare, de 13 și de 14 ani, din grupa de junioare de la CSM Ploiești au dat deja declarații la poliție, în dosarul penal deschis pentru suspiciunea de agresiune sexuală pe numele asistentului medical Viorel Dohotaru, 65 de ani. Acesta a fost acuzat de mai multe sportive și de părinții lor că, între altele, pipăie minorele la dușuri.
Deși clubul CSM Ploiești, sprijinit din bani publici, a anunțat, printr-un comunicat, că l-a suspendat de la antrenamentele junioarelor pe Dohotaru încă de pe 6 septembrie, autoritățile nu au fost sesizate la momentul deciziei, ci s-au autosesizat după declarațiile unei minore și a mamei acesteia, la trei săptămâni distanță.
Într-un răspuns la solicitarea Libertatea, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a comunicat: “Urmare a apariției în spațiul public, în ziua de duminică, 29 septembrie 201 9, a unor materiale referitoare la comportamentul neadecvat al unui angajat al unui club sportiv din Ploiești cu sportive minore, polițiștii de investigații criminale s-au autosesizat și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală”.
”Activitățile se desfășoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Ploiești. La finalizarea cercetărilor, dosarul va fi înaintat unității de parchet cu propunere legală” - IJP Prahova:
Conform unor surse din anchetă, câțiva copii au dat declarații care ar acuza comportamentul asistentului medical. Pe de altă parte, altă grupă de părinți îl susține pe asistent și acuză un complot și instigare la declarații mincinoase pe fondul unor lupte politice în cadrul CSM Ploiești.
Ce acuzații i-au fost aduse asistentului medical
Legat de asistentul Viorel Dohotaru, suspendat de club, el nu a mai participat la antrenamentele și la meciurile echipelor de junioare ale clubului