Pentru a sublinia importanţa păstrării calităţii limbii române şi pentru a sprijini comunităţile de români din afara graniţelor în conservarea culturii şi identităţii naţionale, ziua de 31 august a fost instituită prin Legea nr. 53/2013 drept Ziua Limbii Române, relatează TVR Info.
Cuprins:
Această zi este marcată de autorităţi, instituţii publice, reprezentanţe diplomatice, institute culturale şi organizaţii româneşti din străinătate prin programe şi evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific dedicate limbii române.
Învăţată mai întâi în familie şi la şcoală, apoi cultivată sau, din păcate, uneori ignorată ori alterată, limba română rămâne vie şi puternică: ea exprimă şi uneşte, dar poate şi să dezbine, defineşte identitatea şi se transmite din generaţie în generaţie.
Vasile Alecsandri o numea „tezaurul cel mai preţios moştenit de copii de la părinţi, depozitul sacru al generaţiilor trecute”.
De peste un secol, limba română este analizată atent de lingvişti, iar mai recent de specialişti în sociolingvistică, psiholingvistică şi geografie lingvistică.
Cu bogăţia şi expresivitatea ei, româna nu a avut nevoie de o zi anume pentru a fi sărbătorită: marii gânditori, scriitori şi poeţi i-au adus omagii prin operele lor, iar înţelepciunea populară a lăsat proverbe şi zicători pline de haz şi tâlc.
În familia limbilor romanice, româna se situează pe locul cinci ca număr de vorbitori, după spaniolă, portugheză, franceză şi italiană. Este vorbită de aproximativ 28 de milioane de oameni, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă.
În România, 17 milioane de cetăţeni o folosesc ca limbă oficială şi maternă, reprezentând peste 90% din populaţie. Româna se foloseşte şi în serviciile religioase de pe Muntele Athos, iar comunităţi de români din Ucraina, Ungaria, Serbia (Valea Timocului), Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia păstrează acest grai.
Emigraţia a răspândit limba română în întreaga lume: în Israel, 5% din populaţie are origini româneşti şi vorbeşte româna; în Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia trăiesc peste 3 milioane de români.
De asemenea, numeroşi străini - între care sute de mii de arabi din Orientul Mijlociu care au studiat în România - au devenit vorbitori de română. Astăzi, limba se predă în şcoli şi universităţi din 43 de ţări.
Cu mici variaţii de accent şi pronunţie, limba română este înţeleasă pretutindeni de conaţionali.
Totuşi, regiunile istorice au graiuri distincte: dulcele grai moldovenesc, bogat în regionalisme şi diferenţe gramaticale; graiul ardelenesc, molcom şi particular; cel bănăţean, cu influenţe latine, slave, maghiare şi germane; graiul muntenesc, apropiat de limba literară, dar marcat de influenţe greceşti, bulgăreşti sau sârbeşti; graiurile timocen şi mehedinţean, cu trăsături fonetice proprii.
Totuşi, direcţia în care evoluează limba în spaţiul public ridică îngrijorări. Se fac frecvent greşeli de exprimare, de gramatică sau de pronunţie, iar exprimarea corectă este adesea neglijată.
A existat chiar un proiect de lege - respins ulterior - care impunea angajaţilor din instituţiile publice obligaţia de a cunoaşte şi folosi corect limba română, sancţiunea pentru încălcarea acestei reguli fiind pierderea locului de muncă.
În audiovizual, calitatea limbii române este monitorizată din 2007 de Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan - Al. Rosetti al Academiei Române şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului, care pot formula recomandări sau aplica sancţiuni posturilor de radio şi televiziune.
Însă nici legile, nici sancţiunile nu pot opri degradarea limbii, dacă ea este vorbită cu neglijenţă, dacă greşelile tind să devină norme sau dacă limbajul de lemn, neologismele inutile şi anglomania excesivă se răspândesc.
Româna are un vocabular suficient de bogat şi expresiv; ceea ce îi trebuie este respect, grijă şi cultivare.
BabaVanda 31.08.2025, 11:47
Nu inteleg. Victima pare a fi o femeie, cu rochie pana la genunchi. Sau e doar o trecatoare pe acolo, iar victima ar putea fi acoperita de copac?
BabaVanda 31.08.2025, 11:48
Nu e clar care e victima. Persoana care merge inaintea asasinului e o femeie.