Cuprins:
Miercuri dimineață a avut loc o ceremonie oficială de predare-primire între cele două schimburi. Directorul Departamentului Pyrénées-Orientales și-a exprimat recunoștința față de echipa română.
„A fost o adevărată plăcere să ne fiți alături în aceste 15 zile. Ne exprimăm aprecierea pentru tot ceea ce sunteți și ceea ce știți să faceți. Suntem recunoscători pentru cunoștințele și experiența pe care le-ați împărtășit cu noi pe parcursul acestei perioade. Am avut ocazia să participăm la misiuni de stingere a incendiilor în două departamente, lucru care a demonstrat solidaritatea europeană”, a declarat colonelul Eric Belgioino, director al Departamentului Pyrénées-Orientales.
Pompierii români au predat 9 autospeciale colegilor din al doilea schimb
Primul grup de 40 de pompieri se întoarce în România după ce a predat cele nouă autospeciale colegilor din al doilea schimb.
Este vorba despre „nouă autospeciale dislocate pe teritoriul francez (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 l, o cisternă de 30.000 l, o autospecială de stingere de capacitate mare de 10.000 l, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială radio pe unde scurte, un microbuz și un camion cu container suport logistic al intervenției), astfel încât să fie asigurată continuitatea acțiunilor în cazul producerii unor situații care necesită intervenția echipajelor noastre”, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență, pe pagina de Facebook.
În perioada petrecută în Franța, echipa românilor a participat activ la stingerea incendiilor de vegetație și protejarea locuințelor amenințate.
„Prezența noastră aici este posibilă datorită valorilor fundamentale ale Uniunii Europene: cooperarea, solidaritatea și interoperabilitatea. În acest spirit, am fost pregătiți să intervenim oriunde și oricând a fost nevoie de sprijinul nostru”, a continuat colonelul Cosmin-Petronel Riciu, comandantul primului contingent, subliniind importanța cooperării europene.
Schimbul de pompieri români subliniază importanța colaborării internaționale în combaterea incendiilor de pădure, o problemă tot mai acută în contextul schimbărilor climatice.
În ultimele două săptămâni, modulul național dislocat în Franța a intervenit în misiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată, protejând case amenințate de flăcări și contribuind activ la limitarea pagubelor.
Aproximativ 110 persoane au fost rănite în urma unui incendiu de vegetație care a afectat zona Marsiliei, al doilea oraș ca mărime din Franța. Flăcările au izbucnit în urma incendiului unei mașini pe o autostradă din apropiere.
De ce au fost pompierii români în Franța
În perioada 1-31 iulie 2025, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure cu vehicule, organizat de Direcția Generală de Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar, pentru a ajuta autoritățile franceze în gestionarea acestui tip de risc.
Scopul programului vizează:
– reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure
– eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre
– îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.
Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile înregistrate în cursul anilor trecuți.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_044737bbd50dde090777a47ca23b369e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_592869db98234ae742c2b7ef7edb8086.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_badba50b041d54f995452a51b27c60bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_87775f205cd1ed9fb9c48478983bd359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4860e47e1be298abcaca83850beca95a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5133996c642115f4518a29989301b585.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8a8f0580a1ceacfce5e6bf87e99560b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9d8eea90d3a99265ab37dd2570d710b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-57-47.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/rdw-15-05-by-mihai-ciobanu-252.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b1f1164abc72b2d065ffcc925fb81017.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_61dcaafb972072bdb710e7a6d10fbbf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_773851ecbe84f99a180ae8709f554e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0518049c70eaeb0d7d4330ae56c7664f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tampa-brasov.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-e1778845904607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zestre.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-lift-cazut-ministerul-transporturilor-palat-cfr-povesteste-nu-tipa-nimeni-1-e1779460586377.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cancer-la-san.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sediul-diicot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/razvan-lucescu-pomana-mircea-lucescu-4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.