500.000 de români, afectați de depresie. Vlad Tâu, psihiatru: numărul real este mult mai mare, iar cauzele sunt multiple

Ce este, de fapt, depresia și de ce nu e „doar tristețe”

Vlad Tâu este psihiatru și explică faptul că depresia nu e doar plânsul constant pe care îl vedem în filme și nu e neapărat incapacitatea de a te da jos din pat. „Uneori, depresia arată ca persoana care merge la serviciu, zâmbește la colegi și își face treaba exemplar, dar care, odată ajunsă acasă, se prăbușește pe canapea fără energia de a porni nici măcar televizorul. Se manifestă prin gândurile care se repetă în buclă: «nu are rost», «nu sunt suficient», «ce sens are?»”, spune el. 

Vlad consideră că tristețea e o emoție normală. „O simți când pierzi ceva, când ești dezamăgit sau când viața te lovește. Ea vine în valuri, oscilează și, cel mai important, îți permite momente de ușurare. Poți fi trist și totuși să râzi la o glumă bună, să te bucuri de o ieșire la restaurant sau să anticipezi o întâlnire”, explică psihiatrul. 

Ce este cu adevărat depresia

În depresie, sistemul de reglare a stresului și recompensei rămâne blocat într-o poziție de supraviețuire, chiar și în absența unui pericol real. „Nu mai discutăm despre o simplă emoție, ci despre o alterare funcțională a întregului sistem: afect, gândire, comportament și corp”, spune psihiatrul.

Vlad spune că în acele momente, mâncarea nu mai are gust, nu pentru că ar fi proastă, ci pentru că mecanismul care produce plăcere s-a oprit. Să ridici o carte devine copleșitor nu din lipsă de timp, ci pentru că mintea îți spune constant că nu are rost. „Diferența esențială este perspectiva asupra timpului: în tristețe știi că va trece; în depresie, dimensiunea viitorului e inaccesibilă. Nu anticipezi nicio ameliorare, iar gândurile negative nu mai par simple interpretări, ci devin realitatea ta”, explică specialistul. 

Cum știi că e depresie și nu anxietate sau tristețe prelungită

Specialistul spune că, deși anxietatea și depresia coexistă frecvent, ele diferă prin modul în care se pune accentul. „Anxietatea e orientată spre amenințare («ce se poate întâmpla rău?», «trebuie să fiu pe fază»). Există energie, chiar dacă una haotică. Depresia e orientată spre lipsa gratificării («nu are rost», «nu se va schimba nimic», «sunt un eșec»). Energia dispare, motivația se evaporă. Nu mai există hipervigilență, ci blocaj”, susține acesta. 

Mențiunea aici, spune specialistul, este că o stare de anxietate prelungită, prin faptul că epuizează constant energia, poate duce la apariția depresiei. „Asta se întâmplă deoarece ajungi într-un punct în care nu mai ai energie pentru lucrurile plăcute și în care concentrarea ta este axată pe gândurile negative (îngrijorări, ruminație) specifice anxietății”, adaugă acesta. 

Vlad susține că nu intensitatea tristeții decide diagnosticul, ci combinația dintre durată, rigiditate și afectarea funcționalității. „Un reper util este lipsa spiritului critic față de propria minte: în depresie, «sunt un eșec» nu e un gând pe care îl evaluezi, e realitatea ta”, explică el. Depresia devine un diagnostic probabil când observi simultan simptome precum dispoziție scăzută sau iritabilitate aproape zilnic; anhedonie (lucrurile care îți făceau plăcere nu mai contează); retragere socială și evitare ca pattern dominant; gânduri automate negative recurente, cu aceeași temă; afectarea funcționării zilnice.

Formele invizibile: depresia înalt funcțională și distimia

Există forme de depresie care trec neobservate ani buni tocmai pentru că nu respectă stereotipurile clasice.

Vlad amintește de cele două tipuri de depresie, una fiind depresia înalt funcțională. Este vorba despre acea persoană care merge la muncă, își crește copiii, pare productivă. Dar în interior există o ruminație constantă, autocritică în buclă și, de multe ori, insomnie. „Viața devine tot mai îngustă: renunți la hobby-uri, la ieșiri, la orice pare «opțional». Costul se plătește în privat. În spate rulează reguli rigide: «trebuie să fiu perfect», «nu am voie să fiu slab», «dacă arăt vulnerabilitate voi fi respins»”, spune el. 

Un alt tip de depresie este distimia (tulburarea depresivă persistentă). Aceasta este o depresie cronică de intensitate mai mică, dar care durează ani buni. „Persoana ajunge să creadă că «așa sunt eu». Nu mai percepe starea ca pe o boală, ci ca pe o identitate. Semnalul de alarmă este fraza: «Nu-mi amintesc când m-am simțit cu adevărat bine»”, explică Vlad.

Vlad susține că distimia nu e o „depresie ușoară”, ci o depresie de lungă durată, cu impact profund. Oboseala cronică e explicată prin „muncă multă”, autocritica devine „exigență”, iar lipsa bucuriei e justificată prin „maturitate”. „Funcționezi, supraviețuiești, dar nu trăiești”, susține el. 

Trauma din copilărie și vulnerabilitatea

Vlad explică că studiile arată că aproximativ 75,6% dintre persoanele cu depresie cronică raportează un istoric de traumă semnificativă din copilărie, iar trauma contribuie la depresie prin două căi principale, una fiind vulnerabilitatea cognitivă. „Experiențele timpurii formează scheme și credințe profunde despre sine (sunt defect, sunt de neiubit). Acestea rămân latente până când apare un factor de stres care le activează”, spune psihiatrul. 

Mai există și strategiile de coping dezadaptative: „Evitarea, pasivitatea, perfecționismul sunt adesea adaptări învățate în copilărie pentru a supraviețui unui mediu dificil. Pe termen scurt funcționează, dar pe termen lung întrețin depresia”. 

Totuși, Vlad consideră că dacă ai trecut prin traumă nu înseamnă că ești pierdut. Cu suport adecvat, aceste scheme pot fi modificate.

Tratamentul funcționează. Ce înseamnă „vindecare”?

Psihiatrul susține că obiectivul în tratarea depresiei este remisia completă: revenirea plăcerii, a energiei normale și a gândirii flexibile. Tratamentul combinat (psihoterapie și, când e necesar, medicație) obține rezultate semnificative. Psihoterapia (în special cea cognitiv-comportamentală) nu presupune „doar să vorbești”. Este o muncă activă în care înveți, printre altele, să identifici gândurile automate, să le testezi în realitate și să modifici regulile rigide care te țin blocat.

Când e necesară medicația? În forme moderate-severe cu afectare funcțională majoră; când există simptome puternice (insomnie severă, lipsa energiei); în cazul ideilor suicidare; când psihoterapia singură nu e suficientă. „Medicația reduce  «zgomotul» produs de simptome astfel încât să poți lucra efectiv la gânduri și credințe. Nu te schimbă ca persoană, ci te ajută să funcționezi ca înainte de episodul depresiv”, spune el. 

Miturile care fac rău

Pentru a ne vindeca, Vlad spune că trebuie întâi să demontăm miturile care ne împiedică să cerem ajutor. Primul mit ar fi acela că depresia e lene. „Evitarea și pasivitatea sunt consecințe biologice ale bolii, nu defecte morale. E ca și cum ai cere cuiva cu piciorul rupt să alerge.”

Un alt mit este acela că trebuie doar să gândești pozitiv. „Gândirea pozitivă forțată poate agrava vinovăția. Scopul terapiei este gândirea echilibrată și realistă, nu pozitivitatea în orice circumstanță.”

Un alt mit este acela că dacă funcționezi, nu poți fi deprimat. „Poți, prin faptul că folosești comportamente de supracompensare și îți maschezi emoțiile.”

Mai există și mitul conform căruia dacă ai motive să fii trist, atunci nu e depresie. „Motivele pot declanșa episodul, dar depresia este menținută de cercuri cognitive vicioase care funcționează independent de cauza inițială”, explică psihiatrul. 

Când să cauți ajutor profesional

Specialistul consideră că dacă în ultima lună ai observat că viața ta a devenit din ce în ce mai restrânsă: mai puține activități plăcute, mai multă evitare, gânduri negative recurente, atunci merită să mergi la o evaluare psihiatrică. „Nu trebuie să fii  «suficient de rău » sau într-o criză majoră ca să alegi să cauți ajutor, și faptul că îl cauți nu înseamnă că ești slab; cu toții avem situații sau momente în viață pe care nu le putem gestiona singuri și în care avem nevoie de o mână de ajutor”, spune acesta.

El încurajează să cauți susținere atunci când simptomele persistă mai mult de două săptămâni; funcționarea ta zilnică e afectată; ai gânduri de auto-vătămare sau sinucidere; te simți blocat, fără speranță; strategiile tale obișnuite de a face față nu mai dau rezultate.

Vlad susține că depresia nu înseamnă nimic despre tine ca persoană, ci reprezintă un sistem nervos care s-a dereglat. „Primul pas e să vorbești cu cineva, medicul de familie, un psihoterapeut sau un psihiatru. Pentru că depresia, tratată la timp, nu ajunge să îți definească viața. Însă cea netratată o poate face”, concluzionează psihiatrul. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.