În august 1945, cel de-al Doilea Război Mondial se încheiase în Europa, dar SUA şi Imperiul Japoniei se aflau încă în stare de conflict. Pentru a încheia definitiv ostilitățile, americanii au luat decizia să folosească bomba atomică, la care lucrau din 1939, în cadrul “proiectului Manhattan”, şi să o lanseze deasupra Japoniei. Au fost stabilite două ținte, oraşele Hiroshima şi Nagasaki. Astfel, în dimineața zilei de 6 august 1945, la ora 8.15, bombardierul “Enola Gay” lansa bomba cu uraniu, supranumită “Little Boy” (“Băiețelul”). Avea o lungime de 4,5 metri, cântărea 4 tone, iar la realizarea ei contribuiseră nu mai puțin de 14.000 de fizicieni şi ingineri.
Explozia a omorât peste 150.000 de oameni şi a generat o sferă de foc şi radiații ce s-au dispersat în toate direcțiile cu viteza sunetului. Pe o rază de 1,8 kilometri au fost distruse toate clădirile. Explozia a fost urmată de o lumină orbitoare, însoţită de o minge de foc cu diametrul de 370 de metri, temperatura din interiorul ei fiind de 3.980°C. Iadul nu se încheiase pentru japonezi. Trei zile mai târziu, americanii lansau o nouă bombă atomică, “Fat Man” (“Grăsuțul”), deasupra oraşului Nagasaki, omorând 80.000 de oameni. Copleşiți de cele două atacuri nucleare, japonezii au capitulat peste câteva zile, la 15 august 1945.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.