Lucian Mitrea, soţul şi impresarul cântăreţei Andreea Bănică, “a uitat” să plătească serviciile unui atelier de reparaţii auto din Oradea. Mai exact, după ce şi-a dus supermaşina Audi Q7 la service, soţul cântăreţei a spus că merge la bancă pentru a scoate suma necesară inspecţiei tehnice, adică 4.000 de lei, dar nu s-a mai întors cu banii nici până în ziua de azi, la aproape doi ani de la eveniment.
Prosper impresar, Lucian Mitrea, soţul Andreei Bănică, şi-a făcut service-ul maşinii “pe datorie”. Obligat prin contractul de cumpărare al SUVului Audi Q7 să-i facă, periodic, verificarea tehnică, soţul vedetei a ajuns la atelierul din Oradea pentru inspecţia maşinii.
După ce au fost îndeplinite toate formalităţile, iar jeep-ului i-au fost făcute toate reglajele şi schimbările necesare, Lucian Mitrea a promis că va merge la bancă pentru a vira cei 4.000 de lei datoraţi. Însă, în perioada scursă de acum aproape doi ani, când s-a petrecut potlogăria, şi până acum, a uitat de “mărunţişul” datorat pentru service-ul efectuat la luxosul său automobil.
Culmea este că maşina a fost cumpărată în condiţii speciale de la dealerul din Oradea, dat fiind statutul de vedetă al soţiei sale. Lucian Mitrea a obţinut chiar o reducere substanţială din cei aproape 110.000 de euro, suma de achiziţionare a superbului jeep Audi.
Alte vedete care «uită»
Mai mulţi impresari au declarat că Delia Matache le-a ieşit din graţii după ce nu s-a prezentat la spectacolele pentru care fusese plătită şi pentru care fuseseră vândute bilete. Scuza absolut incredibilă pe care a invocat-o vedeta de fiecare dată: a încurcat datele concertelor…
Cătălin Crişan a lipsit, nu de puţine ori, de la concertele pe care trebuia să le susţină şi pentru care fusese plătit în avans. Scuzele servite: fie că a uitat, fie că a avut probleme familiale…
Se pare că echipa de croitori a designerului Răzvan Ciobanu pregăteşte o revoltă, pentru că nu şi ar mai fi primit salariile. Pe piaţa zvonurilor se spune despre celebrul creator de modă că are mari datorii şi că face eforturi uriaşe să returneze banii împrumutaţi.