A fost de 19 ori la Pol

Cea de-a 19-a expeditie a lui Teodor Negoita a inceput anul trecut, pe 11 noiembrie, si s-a incheiat anul acesta, pe 20 martie. „Am plecat din Shanghai pe 20 noiembrie, cu o oprire de 4 zile in Noua Zeelanda, s-a traversat Oceanul Pacific de Sud pana in Antarctica de Vest, la statia Chinei „Marele Zid””. „Primul incident s-a petrecut cand eram inca pe vas. Am avut parte de cea mai grozava furtuna pe care am vazut-o vreodata, un ciclon care a pus la grea incercare ambarcatiunea, echipajul sau precum si starea noastra de spirit. Vasul se inclina puternic in fata si ramanea cu elicea in aer ingreunand la maximum manevrarea in conditii de siguranta a acestuia. S-au rupt cablurile electrice si s-au spart toate reflectoarele de pe punte, cala si sala motoarelor s-au umplut cu apa. Chiar si cei mai experimentati membri ai echipajului au avut rau de mare”.
Peste numai cateva saptamani, destinul l-a pus din nou la incercare pe Teodor Negoita. „Ma aflam impreuna cu un coleg, profesor chinez, pe una dintre banchizele peninsulei Stornes. Inaintam incet in pustietatea alba, incercand sa ajungem la unul dintre piscurile care se profilau in zare. La un moment dat, am sesizat ca stratul de gheata de sub talpile noastre se subtiase ingrijorator. Am incercat-o cu pioletul, la prima strapungere a parut ca rezista insa pasul urmator pe care l-am facut ar fi putut sa-mi fie fatal. Gheata s-a spart, iar eu am alunecat cu tot cu echipament in spartura, in apa pana la umeri. Am avut noroc pentru ca in spate aveam rucsacul cu echipament, care s-a proptit in buza stratului de gheata. Colegul meu a vrut sa vina sa ma ajute insa i-am zis sa ramana pe loc. Cu ajutorul pioletului am reusit sa ma trag afara din apa, m-am dezbracat complet, am stors hainele si le-am imbracat la loc. Asta este singura solutie ca sa nu degeri de frig”.
„Ultima luna am intrat pana la 500 de kilometri in interiorul continentului pe calota glaciara, la 2000 de metri altitudine, in muntii Grove. Chiar daca aici am intalnit temperaturi de -35 de grade, furtuni puternice si am traversat sute de crevase extrem de periculoase, una peste alta, am fost primul strain, dupa chinezi, care a intrat in aceasta zona”.
Despre viata de zi cu zi la Polul Sud, Teodor Negoita spune ca nu seamana deloc cu ceea ce se vede la televizor. „Problemele apar doar in momentul in care nu respecti cu strictete regulile stabilite pentru fiecare comunitate de cercetatori. Oamenii de stiinta isi vad in liniste de treburilor lor, exista mancare din belsug, exista apa din belsug, exista caldura, apa calda, dusuri. In Antarctica, e ca la bloc, in Bucuresti: cel mai scump lucru e caldura. Costul implica si transportul combustibilului pe distanta foarte mare si asta ii seaca de bani pe initiatorii oricarei statiuni de cercetare. Aprovizionarea cu alimente se face o data la sase luni. Normal, nu poti beneficia de confortul de acasa insa nu se traieste in cort decat atunci cand se fac deplasari in interiorul continentului. In toata perioada cat am stat acolo am mancat mai mult mancare chinezeasca. Orez dimineata, orez la pranz, orez seara, felul intai orez, felul doi orez, desert orez, paine din orez. Il gatesc foarte bine, trebuie sa recunosc, dar pentru mine incepuse deja sa fie prea mult”.

Urmărește-ne pe Google News