Buzău. Un buzoian de 51 de ani a murit, după ce a fost călcat de trei maşini, în timp ce traversa printr-un loc nepermis.
Neamţ. Grav accident în Buzoieni. Trei persoane au murit, duminică noapte, când şoferul a pierdut controlul volanului, iar din cauza vitezei s-a izbit de un alt autoturism. În maşina lovită se aflau directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Vaslui şi soţia lui, gravidă, aceştia fiind răniţi.
Hunedoara. Omul de afaceri Petre Branciu (66 de ani) şi fratele lui au murit, duminică seara, după ce s-au prăbuşit cu maşina într-o râpă de 10 metri, lângă Aninoasa.
Constanţa. Un hoţ a ajuns la spital în comă, ieri, răsturnându- se cu autoturismul furat, în timp ce era urmărit de poliţie.
Bucureşti. O Salvare în care se aflau un copil de trei ani şi mama lui s-a răsturnat, ieri, fiind lovită de o autoutilitară, al cărui şofer nu a păstrat distanţa corespunzătoare, faţă de ambulanţă. Evenimentul s-a petrecut pe Autostrada Bucureşti – Piteşti.
Timiş. Un accident în lanţ în care au fost implicate nu mai puţin de şase maşini, o persoană fiind rănită, s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în Timişoara, din cauza vitezei cu care circula unul dintre şoferi.