Agresorul susţine că soţia l-ar fi înşelat cu un coleg de serviciu, şi în momentul în care i-a găsit pe cei doi în pat nu s-a mai putut stăpânii şi a încercat să o tundă pe femeie. Poliţiştii din localitate au demarat o anchetă, urmând să ia măsurile corespunzătoare împotriva agresorului.

Întâmplarea a avut loc, miercuri seara, în locuinţa celor doi din comuna Vela. Soţul gelos, Gigel Tudor, povesteşte că în acea seară soţia lui, Ştefania, a fost surprinsă în timp ce întreţinea relaţii cu un alt bărbat, care îi este coleg de serviciu. “Aseară (miercuri seara – n. r.), când am ajuns acasă, am găsit-o pe soţia mea în timp ce făcea sex cu un coleg de-al meu de serviciu, chiar lângă fetiţa noastră cea mică. M-am supărat, am luat un cuţit şi am încercat să o tund. Ea s-a tot zbătut şi nu am tăiat numai părul. După aceea nu ştiu cine a chemat ambulanţa. Ea a fost dusă la spital, iar eu am dat declaraţii la Poliţie”, a povestit senin Gigel Tudor, soţul înşelat. Acesta a mai spus că imediat după ce a lovit-o cu cuţitul femeia a început să sângereze şi acuza dureri foarte mari. “Am vrut să o pedepsesc. Nu am crezut că se va ajunge aici. Îmi pare rău că am lovit-o aşa de rău”, a mai spus agresorul.

Vrea să-l ierte!

Femeia a fost transportată la SCJU Craiova pentru îngrijiri medicale. Ea neagă că şi-ar fi înşelat soţul. Mai mult decât atât, nu vrea nici să depună plângere la Poliţie şi vrea să-şi ierte soţul pentru fapta lui, deşi viaţa i-a fost pusă în pericol. “Mi-a tăiat părul cu cuţitul de aici de sus. Am încercat să fug, dar nu am putut. Eram în casă cu fata. Mi-e frică de el, că poate mai face şi altă dată. Fata ţipa, a văzut cum dădea în mine”, a mărturisit victima.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.