Multi dintre noi am dori o vacanta prin Europa, dar, din pacate, nu toti isi pot permite un astfel de capriciu. Eduard, insa, un tanar in varsta de 23 de ani, a demonstrat ca nu-ti trebuie mii de euro sa vezi cele mai frumoase locuri din lume, ci doar foarte mult curaj! Edi, cum ii spun prietenii de pe tot globul, a stat aproape un an de zile prin toate tarile europene, fara sa depaseasca in cheltuieli suma de 1.000 de euro, facand autostopul si dormind in cort. Acum, proaspat sosit dintr-o noua expeditie pe taramurile vecine, ce a durat 3 luni, tanarul ne-a povestit cele mai frumoase amintiri si ne-a spus, mai ales, cat l-a costat: 200 de euro!
O calatorie prin marile orase ale Europei trece cu mult peste bugetul unui om simplu. Ba chiar ar lasa gauri semnificative si in buzunarele celor mai instraiti. Sau ar mai exista o varianta pentru reducerea costurilor, dar aplicabila doar de cei foarte curajosi: autostopul si dormitul in cort.
Pentru un buget si mai mic se adauga conservele cu mancare luate de acasa, iar durata sejurului este de… cat va pofteste inima! Cam asta este reteta lui Eduard, tanarul de 23 de ani care a vazut toata Europa, pentru a patra oara, cu doar 200 de euro, facand autostopul si dormind prin salbaticie! In total, un an de zile pe drumuri l-a costat pe tanar nu mai mult 1.000 de euro. “Am vazut tot, nu numai capitalele sau orasele mari”, spune Edi mandru de reusita sa.
A locuit toata viata in Sinaia, fapt ce l-a facut sa simta o dragoste aparte fata de drumetii si mai ales de munte. Nu exista weekend sau timp liber in care tanarul sa nu-si ia in spate rucsacul si sa plece in creierii Bucegilor. Asa a facut dintotdeauna, numai ca pe vremea cand era la liceu Edi a ocupat postul de “consilier pe probleme de informatica” la Primaria orasului Sinaia, serviciu care ii “manca” foarte mult timp. Nu prea iti vine sa crezi ca Edi, un copil la vremea aceea, a detinut un post destul de important. Ceea ce multi nu stiu este ca tanarul are un coeficient de inteligenta cu mult peste media normala, si anume 150, iar pe perioada studiilor a fost olimpic la mai toate materiile. Chiar si acum Edi frecventeaza doua facultati de prestigiu, Automatica si Facultatea de Filosofie. Fapt care, probabil, il urca pe baiat in topurile celor mai inteligenti romani, dar si al celor mai modesti, deoarece Eduard ne-a rugat sa nu-i publicam intregul nume.
“Totul a inceput cand eram la sfarsitul liceului. M-am dus la serviciu intr-o zi si m-am uitat la seful meu. El era un om cumsecade, dar mi-am zis ca eu nu vreau sa ajung asa, mancat de meserie. Drept urmare mi-am dat demisia. Motivul? Voiam sa inteleg umanitatea. M-am dus si mi-am cumparat un bilet de tren „Inter-Raill”, conceput special pentru cei care vor sa calatoreasca. Cu acel bilet m-am plimbat, timp de o luna si ceva, prin toata Europa. Nu mi-a placut deloc! Nu am apucat decat sa vad orasele mari si cam atat. Am cheltuit in jur de 400 de euro atunci, pentru ca nu prea stiam sa ma orientez. Dar am plecat si a doua oara, iar suma cheltuita s-a injumatatit. A treia oara am stat mai mult, adica 3 luni, si am cheltuit 500 de euro. Iar a patra oara, si ultima de pana acum, am tocat in 3 luni si jumatate mai putin de 200 de euro. I-am aruncat pe mancare si apa”, isi incepe Edi povestea.
“O parte din cei 200 de euro mi i-au dat oamenii pe care i-am intalnit pe drumuri. Intalneam persoane cu care stateam de vorba despre tot ce se poate si la plecare incercau sa ma ajute intr-un fel, sa fie buni. Un batran mi-a spus ca ar vrea sa mergem sa luam micul dejun impreuna, dar nu mai poate sta, asa ca mi-a dat 10 euro sa ma duc sa mananc” , adauga el, cu zambetul pe buze.
A mers cu 1.000 de masini in trei luni
Eduard spune ca in 3 luni de zile a mers cu peste 1.000 de masini, facand autostopul in fiecare zi, iar prima masina in care s-a urcat a fost un Cadillac alb. Cel mai interesant este, dupa cum povesteste el, faptul ca poti sa cunosti mii de oameni si sa auzi povestea fiecaruia. Totodata, Edi spune ca daca vrei sa fi un “autostopist precaut” trebuie sa cunosti secretul: sa nu mergi niciodata la ocazie pe timp de noapte, ci sa dormi in cort pana in zorii zilei, iar atunci cand ti se pare ca in masina se afla un om dubios, sa nu te urci. “Daca oprea cineva si imi parea un om ciudat, spuneam ca vreau sa merg in cealalta directie. Asa nici nu-i jigneai si scapai si de pericol”, povesteste tanarul.
Daca ar fi sa spuna care e locul lui preferat, nu ar putea sa aleaga doar unul, dar e ferm convins ca nimic nu poate sa-l fascineze mai mult decat cultura vikingilor. Chiar spune ca s-a indragostit de o urmasa a vikingilor de pe meleagurile norvegiene. Din pacate, dragostea lor s-a stins o data cu intoarcerea lui in tara. “Eu iubesc foarte mult libertatea si nu as fi putut sa raman langa ea prea mult timp”.
„Un pliculet de ketchup tine de foame o zi intreaga”
O alta curiozitate a drumetului e ca Edi nu se mai uita la televizor de cativa ani si isi afla toate informatiile de pe Internet. In calatorii el are un palm-pad (mini-calculator) si un incarcator de baterii solar: “Mai mult nici nu-mi trebuie. Pe peste tot pe unde am fost ori am dormit in cort, ori am innoptat pe la cunostinte de-ale cunostintelor. Am mancat ketchup la plicule pentru ca erau pe gratis si, nu multa lume stie, dar un pliculet iti tine de foame o zi intreaga! N-am avut mare nevoie de tehnologie. Pe palm-pad citesc carti”.
In final, tanarul subliniaza faptul ca oamenii au uitat sa dea voie sa li se faca un bine si ca inca mai exista omenie, insa nu la noi, in Romania. “Poate pe viitor o sa fac autostopul ca sa vad si tara noastra in lung si in lat”.
Calatoreste singur
Pe langa faptul ca nimeni nu-l crede ca a fost prin toata Europa pana nu arata pozele si sutele de obiecte colectionate, prietenii ii spun ca e nebun. Din pacate, oful lui Edi este ca nimeni nu vrea sa-l insoteasca in aceste aventuri si ca uneori chiar se simte singur. “La inceput si parintii au fost reticienti, si prietenii. Se suparau pe mine, dar acum s-au obisnuit cu plecarile mele”, sopteste baiatul.
Din fiecare tara prin care a calatorit, Eduard a colectionat tot felul de obiecte reprezentative pentru traditiile poparelor vizitate. Unul dintre preferatele lui, facut cu propriile maini, este o furca norvegiana – instrument cu care vikingii impleteau lana. Suvenirurile il fac pe Edi sa cada pe ganduri, rememorand minunatiile pe care le-a trait.
Eduard s-a aflat printre mai multe colonii de hipioti, dar dupa supusele sale, cel mai mult l-au fascinat cei din sudul Spaniei, activisti ai coloniei Beneficio. Tanarul a invatat acolo sa-si impleteasca parul in stilul traditional, a memorat versurile cantecelor de pace si a ascultat sute de povesti in jurul focului de tabara. Eduard a fost si el hippie pe toata perioada sederii.
Pe plaiurile Norvegiei, tanarul si-a indeplinit cea mai arzatoare dorinta, si anume, sa calce pe urmele vikingilor. A avut ocazia sa poarte straie vikinge si sa ciopleasca fel si fel de unelte dupa stilul vechi. Mai mult, curajosul baiat a participat si la o lupta vikinga cu cativa urmasi ai stramosilor norvegieni (foto dreapta). Tot in aceasta tara, el a ajuns la Cercul Polar de Nord (foto stanga).
Eduard a reusit sa treaca in palmaresul drumetiilor si Matterhorn-ul. Pentru orice alpinist e o mandrie sa ajungi in varful masivului, “de unde se vede toata lumea”, cum poetic spune Edi, dar foarte greu este escaladarea. “Se pleaca noaptea ca sa poti sa te intorci ziua. E foarte important sa nu te prinda apusul la intoarcere, mai ales daca esti obosit”, spune Edi gandindu-se cu nostalgie la frumoasa experienta.
Una dintre fotografiile preferate ale lui Edi e facuta in Danemarca. El s-a “catarat” pe o masina a armatei, cu care a calatorit o bucata buna de drum